Hotărârea Biroului Electoral Central de respingere a candidaturii actorului Mircea Diaconu la alegerile europarlamantare ca urmare a contestării Agenţiei Naţionale de Integritate, urmată de reacţia neinspirată a PNL-ului de a înlocui pe lista de candidaţi pe unul dintre cei mai vocali liberali ai săi, a deschis o întreagă dezbatere publică.

Evenimentul a fost exploatat politic, în bună tradiţie dâmboviţeană, astfel că atât adversarii lui Mircea Diaconu, cât şi exponenţii lor mediatici n-au mai aşteptat decizia justiţiei şi s-au grăbit să-şi exprime satisfacţia pentru respingerea candidaturii prin exprimări jenante precum „penibilul caz Diaconu, un real prilej de bucurie”. Alţii, printre care şi „Jurnal de Dâmboviţa”, n-au ezitat să aplaude demersul talentatului actor, înainte chiar de a se fi pronunţat hotărârea de admitere a contestaţiei.

Astăzi, la ora adevărului, când soluţia Tribunalului Bucur şti a fost confirmată de Curtea de Apel, atitudinea celor care s-au năpustit cu acuze asupra omului Mircea Diaconu, profeţindu-i sfârşitul politic, ne apare cu adevărat penibilă. La fel de penibilă este şi reacţia liberalilor, stingheriţi de soluţia nescontată a justiţiei şi îngrijoraţi de perspectiva previzibilă a deturnării voturilor pe care le vor pierde la apropiatele alegeri în favoarea lui Mircea Diaconu.

Comentariul de faţă priveşte mai puţin asemenea abordări emoţionale care demonstrează cât de divizată este societatea în care trăim, ci îşi propune să evalueze succint reglementările legale aplicabile acestui caz şi modul cum au fost ele interpretate într-o speţă care are toate ingredientele pentru a se constitui într-un precedent judiciar şi un exemplu de şcoală pentru ceea ce înseamnă interpretarea dreptului.

Lacune în legi și în acte normative

O primă constatare este că, în privinţa incompatibilităţilor, sunt în vigoare mai multe reglementări, contrar principiului prevăzut în art. 16 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, referitor la evitarea paralelismelor în cadrul legiferării.

În materia care interesează aici, coexistă reglementări ale Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, Legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea şi organizarea ANI, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, Regulamentele celor două Camere ale Parlamentului.

O asemenea inflaţie de reglementări redactate sub presiunea evenimentelor interne şi mai ales externe caracterizează întreaga legislaţie, afectându- i coerenţa, claritatea şi predictibilitatea. Deosebit de excesul de reglementare, calitatea actelor normative lasă şi ea de dorit, fapt ce poate fi constatat prin simpla lectură a textelor legale aflate în dispută.

Astfel, potrivit art. 25 alin. (2) din Legea 176/2010, „Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale (s.n.) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului”.

Este o prevedere legală insuficient elaborată, neclară şi echivocă într-o materie care reclamă rigoare a exprimării normative. Ea a făcut posibile interpretări dintre cele mai stranii de către cei care s-au aplecat pe textul legii (puţini la număr). Una dintre ele este că sintagma „cu excepţia celor electorale” ar privi funcţiile electorale pe care le poate ocupa cel incompatibil. Este înţelesul pe care enunţul normei îl are la prima lui citire şi pe care, în mod inexplicabil, îl are în vedere şi motivarea Tribunalului Bucureşti.

O lectură mai atentă a textului în discuţie va putea desluşi sensul real al normei, acela că persoana incompatibilă este decăzută doar din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, dar nu şi din drepturile sale electorale. Constatarea pe care o face motivarea Tribunalului, că nu există nicăieri o reglementare a funcţiilor electorale, este lipsită de obiect, de vreme ce ele nici nu există ca atare şi nici n-au fost vizate de enunţul normativ.

Odată stabilit că, potrivit Legii nr. 176/2010, persoana incompatibilă nu poate fi decăzută din drepturile electorale, printre care şi dreptul de a fi ales în Parlamentul European, drept consfinţit de Constituţia României în art. 38, întreaga discuţie este şi ea rămasă fără obiect. Dar textul legal care a generat controversa este cel de la art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 potrivit căruia „Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie (s.n.) pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Întrebarea este dacă decăderea priveşte orice altă funcţie eligibilă sau doar de funcţia pentru care s-a constatat incompatibilitatea. În concepţia ANI, persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate nu mai poate ocupa nici o altă funcţie eligibilă, cu motivarea că „a accepta ideea potrivit căreia candidatura dlui Mircea Diaconu ar îndeplini condiţiile legale motivat de faptul că funcţia eligibilă de senator nu este aceeaşi cu funcţia eligibilă de europarlamentar, ar însemna nerespectarea scopul normei juridice incidente, anume acela de prevenţie şi sancţionare a stării de incompatibilitate”.

Voit sau nu, se omite că, într-un stat de drept, nici prevenţia şi nici sancţionarea nu pot încălca drepturile fundamentale ale omului, ele putând opera doar în limite strict legale. Prin urmare, orice sancţiune trebuie să aibă un temei legal expres, ceea ce presupune un text normativ explicit, nu unul ambiguu. Nici o sancţiune nu poate fi dedusă prin analogie. Potrivit art. 10 din Codul civil, dreptul comun, reglementările care restrâng exerciţiul unor drepturi civile sau care prevăd sancţiuni civile se aplică numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege.

Practica CEDO respinge interpretarea extensivă a unei prevederi legale lipsite de claritate în materie electorală, la fel cum respinge şi orice reglementări electorale potrivnice aşteptărilor legitime ale destinatarilor acestora. Departe de a constitui „un precedent periculos”, cum din nou se pronunţă inadecvat aceiaşi adversari politici ai dlui Diaconu, cazul de faţă reprezintă un semnal că este nevoie de o interpretare oficială a textelor legale mai sus menţionate.

Din această perspectivă, este greu de înţeles lipsa de reacţie a Parlamentului României, singura autoritate legală care poate face interpretarea oficială a textului de la art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, curmându-se astfel conflictul juridic de natură constituţională între autoritatea judecătorească şi autoritatea legiuitoare, constatat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 460 din 13 noiembrie 2013.

Cum atât conflictele de interese, cât şi incompatibilităţile ţin de interesul public, este de aşteptat o reglementare legală unitară şi coerentă, evitându-se atât exerciţiile de imaginaţie, cât şi exploatarea lor politică.

prof.univ.dr. Sache Neculaescu