PETRE DRĂGUȚOIU

„Cancerul, dragostea mea” este titlul unei cărţi de proză sfâşietoare, semnată de profesoara de Religie, dâmboviţeanca Mioara Grigore. Volumul reflectă realitatea crudă, primul capitol, intitulat „Căderea”, deschizând lucrarea cu următoarele cuvinte”: „cădeam, cădeam şi nu mă mai opream, şi parcă însăşi viaţa mea părea o imensă şi nesfârşită cădere”, fiind vorba despre un fapt real: autoarea, copil fiind, la şapte ani, a căzut în wc-ul din curte (cum sunt şi astăzi acestea la ţară) şi a fost salvată, în ultima clipă, de un vecin care i-a auzit strigătele disperate şi care a tras-o afară de cele două codiţe:

„Cineva mă trăgea de codiţe în sus, la lumină, la viaţă, la aer. (...) Şi când am închis ochii şi când mă lăsasem înghiţită cu totul, atunci, ca prin minune, ceva mă zgârie pe obraz, dar mă zgârie atât de tare că reuşesc să deschid ochii. Era o creangă de pom, venită de nicăieri şi apărută de niciunde... (...) De-a lungul vieţii înţelesesem un lucru: că acea creangă apărută în wc la 7 ani şi care-mi salvase viaţa mai apăruse, într-o formă sau alta, în cele mai teribile momente ale vieţii mele. Totul era s-o recunosc ca şi minune”.

Volumul, apărut la Biblioteca „Predania”, Bucureşti, 2014, cuprinde şi alte capitole cu titluri sugestive: „Scările”, „Supremaţia nodulilor”, „Împuşcătura”, „Inutilitatea unei explicaţii”, „Zborul” sau „Marile întrebări din viaţa mea”. Din „Cuvântul înainte” al redactorului Anca Stanciu cităm momentul în care a cunoscut-o pe autoare, Mioara Grigore:

„În loc de introducere şi bună-ziua, mămica lor îmi strigă, implorând: «Rugaţi-vă pentru mine... Am cancer! (...) De aceea, dragă cititorule, păstrează cartea asta nu în bibliotecă, ci în trusa de prim ajutor. Dureri de dinţi, de inimă, de suflet, toate vor fi anesteziate odată ce vei începe să urmezi calea pe care-a mers şi autoarea: aceea a rugăciunii pentru ceilalţi, iar nu pentru sine. Şi poţi începe astăzi: cu Mioara”.

De altfel, chiar Mioara Grigore ne împărtăşeşte cu atâta înţelepciune propria experienţă, un adevăr impresionant la care a ajuns după un drum copleşitor:

„Şi urlam, mă apucase urletul către Dumnezeu (...): într-o cabină de duş în care aveam să realizez că degeaba, absolut degeaba aş fi trăit lângă copilaşii mei dacă n-aş fi trăit în primul rând pentru şi în Dumnezeu”.