Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



08.07.2015 00:19

Editorial


A A

Campionii corupției din Dâmbovița

Campionii corupției din Dâmbovița

ALINA MAVRODIN VASILIU


Percepția publică despre județul Dâmbovița este aceea că a fost condus în ultimii ani de campionii corupției. Și că ei n-ar mai fi acum la putere, ceea ce, de exemplu, în opinia lui Mugur Ciuvică ar însemna o ușoară schimbare în bine. Abia perceptibilă pentru analiștii din presa națională, însă demnă de remarcat ca pe un fapt de intrare cu mari eforturi în normalitate. În normalitatea… corupției.

Adică una e să fii condus de niscaiva corupți și alta e să te lupți în Dâmbovița cu campionii corupției din România. Dar mai bine să-l citez exact pe Mugur Ciuvică, fiindcă declarația lui de la Târgoviște, dată nouă cu ocazia popasului făcut de caravana Antena 3 în fața Palatului Administrativ, mi se pare mult mai bine formulată decât încerc eu să o interpretez, cu subiectivismul meu local: „Nu simt că s-au schimbat lucruri esențiale din 2012 încoace. S-au schimbat niște lucruri la nivel economic, dar în rest, în tot ce ține de sistem nu s-a schimbat mare lucru și nici nu văd să se schimbe în continuare. Un lucru poate bun este că din 2012 încoace n-am mai auzit de mari scandaluri de corupție, ceea ce înseamnă că ceva s-a schimbat la nivelul autorităților locale. E bine că nu mai sunt campionii corupției, dar în rest nu văd foarte foarte mult sensibilitatea față de nevoile punctuale ale cetățenilor”.

Mi se pare că Mugur Ciuvică a dat dovadă de multă gingășie în exprimare și chiar de curtoazie la adresa autorităților dâmbovițene, pe care le găsește schimbate într-ale vechilor năravuri și nu prea, în sensul că nu mai este la putere „campionul corupției” Florin Popescu, dar sistemul lui există și rezistă în continuare la butoane. Este exact ceea ce am spus și eu de nenumărate ori și ceea ce mi s-au plâns dâmbovițenii care și-au pus mari speranțe că, după alegerile din 2012, județul acesta va intra pe făgașul dreptății și al normalității.

E clar că n-a intrat, fiindcă altfel n-ar fi dezamăgirea dâmbovițenilor atât de uriașă. La întâlnirea lor cu caravana Antena 3 la Târgoviște, dâmbovițeni s-au repezit și spre echipa de la Jurnal de Dâmbovița, ca să ne ceară, într-un cor pe multe voci, să nu-l lăsăm pe Florin Popescu, că și Florin Popescu ar fi trecut la PSD întocmai ca unii dintre primarii lui penali. Opinia oamenilor, preluată și de Mugur Ciuvică, este că sistemul corupt al lui Florin Popescu este încă la putere, fiind oploșit prin partidele coaliției aflate la guvernare (PSD-PC-UNPR), dar și prin noul PNL+PDL, care forțează intrarea în Palatul Victoria. Cât despre campionul corupției Florin Popescu, olimpicul în fărădelegi, în abuzuri și-n mitocănie pe care l-a produs clasa politică dâmbovițeană, aveam să aflăm că e-n tandrețuri cu UNPR-ul local după ce a plecat din PMP, din PDL, din PLD, din PNL și din PDSR (unde a fost „independent”).

Vedeți dumneavoastră cum penalii ăștia își găsesc mereu culcuș să rămână la putere, orice schimbare credeți că ați vota? Sistemul, da, sistemul construit de ei e sursă de corupție continuă, fiindcă sistemul nu a plecat de la putere odată cu campionii corupției, ci a rămas să le fie model și celorlalți de la care lumea aștepta schimbarea promisă în numele dreptății și al normalității.

www.alinamavrodin.ro



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (II)
Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (I)
Vot european la 16 ani
Lovituri sub centură… electorale
Actorii instituționali ai politicii de energie
Cine influențează politica de sănătate în UE?
Comunicatul nr. 9, brânci României în gheena rusească (II)
Comunicatul nr. 9, brânci României în gheena rusească (I)
Carambol european
Incertitudini mioritice


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale