Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



14.06.2022 00:08

Revenire cu surprize


A A

Burtescu revine la Chindia

Burtescu revine la Chindia

* ,,Pentru ce a făcut, probabil că a plătit destul și va plăti mult timp de acum înainte. Dacă a făcut ce a făcut. Nu poți să-i interzici să mai muncească”, își justifică decizia președintele Marcel Ghergu


COSTIN MIHAI


Dacă la nivelul jucătorilor nu au apărut oficial transferuri, Chindia este destul de activă în privința antrenorilor cooptați. În locul lui Emil Săndoi a fost instalat Adrian Mihalcea, Nicu Croitoru (posesor al Licenței UEFA PRO) are șanse mari să ajungă directorul academiei de fotbal a clubului, care va intra într-o interesantă colaborare cu CSȘ Târgoviște și LT Nucet. Schema tehnică a fost completată, pentru a nu atrage penalități financiare la nivelul dosarului de licențiere. Printre antrenorii cooptați se numără și Septimiu Burtescu, posesor al Licenței UEFA A, directorul DJS Dâmbovița, pus pe liber de Chindia, după ce Comisia de Disciplină și Etică din cadrul FRF l-a fost sancționat în 2018 în Dosarul Deghizaților. I s-a interzis atunci orice activitate legată de fotbal pentru o perioadă de doi ani și i s-a aplicat o sancțiune financiară de 250.000 lei.

„Din punctul meu de vedere, nu este nicio problemă”

Invocând aria redusă a antrenorilor dâmbovițeni licențiați UEFA A, Marcel Ghergu a apelat din nou la serviciile lui Burtescu, reîncadrat în organigrama clubului Chindia. Pe ce post? „Burtescu are Licența A. Am cerut de la Federația Română de Fotbal, de la Comisia de Disciplină, să-mi facă precizarea dacă poate fi angajat. El și-a rezolvat problema respectivă. A făcut o înțelegere cu federația, să-și plătească eșalonat acea datorie și este absolvit de această sancțiune. Pentru ce a făcut, probabil că a plătit destul și va plăti mult timp de acum înainte. Dacă a făcut ce a făcut. Nu poți să-i interzici să mai muncească. Sunt foarte mulți oameni care au făcut fapte și nu li s-a refuzat dreptul la muncă. Eu am un document oficial de la Comisia de Disciplină a FRF, am intrat cu el în licențiere, am și un accept pe partea de integritate. Din punctul meu de vedere, nu este nicio problemă. Eu trebuie să verific acum dacă a primit bani federația de la Burtescu?… Asta cred că este ultima discuție care trebuie făcută despre Chindia. Știți că el a avut o colaborare cu clubul, iar în momentul în care s-a făcut o anchetă, a fost îndepărtat”, a explicat președintele Chindiei.

Atenție la Comisia de Integritate UEFA!!!

Președintele Marcel Ghergu și-a asumat reangajarea lui Septimiu Burtescu la Chindia. Trecând peste aspecte ce țin de moralitate, să sperăm că această mutare nu va atrage sancțiuni asupra clubului, din partea Departamentului Juridic al FRF sau chiar a Comisiei de Integritate de la UEFA. Spre exemplu, în cazul lui Cristian Catană, sancționat la rându-i în Dosarul Deghizaților, Departamentul Juridic federal a transmis în mod oficial, negru pe alb, următoarele. „Sancțiunea de interzicere a desfășurării oricărei activități legate de fotbal pentru o perioadă de 2 ani a fost executată, în timp ce sancțiunea cu penalitatea sportivă nu a fost încă executată în totalitate (n.n. la fel ar fi și în cazul lui Burtescu). Cu toate acestea, considerăm important faptul că, în cazul în care va deveni oficial al unei structuri sportive, vor fi aplicabile prevederile art. 20., alin. 4 din Regulamentul Disciplinar al FRF”. Care spune cam așa. „Cluburile sunt, în mod solidar, responsabile pentru penalitățile aplicate jucătorilor și oficialilor lor”. Și mai este un articol din Regulamentul Disciplinar, foarte interesant, legat de penalitatea sportivă, „Se interzice dreptul de a desfășura orice activitate fotbalistică, până la executarea integrală a obligației de plată”.

P.S. Ideea este ca această colaborare să nu atragă sancțiuni asupra clubului Chindia, dar și prejudicii de imagine. Dacă la nivelul comisiilor federale se mai pot face discuții, să sperăm că nu se va activa pe subiect Departamentul de Integritate al UEFA. Nu ar fi exclus ca, în această vară, să mai apară la Chindia și alți membri ai „Rețelei Deghizaților”!

 



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Amintiri și trăiri cu David Popovici
Roberto Ziduri merita mai mult
Fenomenul David Popovici a plecat de la Târgoviște
Roberto Ziduri vrea revanșa
Chindia pregătește noul sezon
David Neacșu, argint la 100 m liber
Voința Adânca rămâne în Liga a 5-a
Lupta continuă
Și arbitrii joacă fotbal
Chindia, în cantonament la Brașov


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Jurnal de război. Suntem înecați într-o lacrimă cât Pământul (I)

GEORGE COANDĂ


Și au trecut trei luni din halucinantul război al lui Putin în Ucraina. În tot acest timp al groazei, românii, că doar nebunia lovește cu rachetele iadului chiar în pragul de la Răsărit – nu este o figură de stil – al României, au stat și stau cu sufletul la gură. Din păcate, armata ucraineană, după câteva contraofensive de etapă, în unele locuri... [citește tot...]



Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Follow artpress_tgv on Twitter






Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale