GEORGE COANDĂ

Burzuluiala acestui „grof horthyst”, însoţită mintenaş de „corul bocitoarelor” udemeriste, mai degrabă o „echipă de zgomote”, pe tema eternă a „tristeţii şi tragediei maghiare”, a fost produsă de promulgarea de către Klaus Werner Iohannis – care şi-a aşternut înalta-i semnătură cu dinţii strânşi, forţat de decizia Curţii Constituţionale, nu volens, ci nolens, deci – a „Legii pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon” (felicitări iniţiatorilor săi patrioţi: Titus Corlăţean şi Nicolae Şerban). Oficialul budapestan, să precizez, este secretar de stat responsabil pentru politici naţionale la cancelaria primului-ministru Viktor Orban, aşadar nu un neica nimeni, într-un comunicat transmis agenţiei MTI zice, plesnind de năduf că, vezi Doamne, „este profund ofensator, nu doar pentru maghiarii din Transilvania, ci şi pentru întreaga naţiune maghiară”, sărbătorirea zilei de 4 iunie în România, şi că asta ar fi o „mare lipsă de respect” faţă de comunitatea ungurească trăitoare pe meleagurile statului românesc. Arpad Jonas bacsi, las-o moartă p-asta cu „marea lipsă de respect”! Igen? I-o fi spunând ceva acestui oficial ofuscat sintagma aia atât de pe placul, până la excitaţie, a infatuării maghiare, „budos olah”? Îi spune, biztos! Păi, şi atunci cum devine chestia cu „lipsa de respect”? Paradoxal este faptul de un naţionalism feroce, de care Budapesta nu-şi doreşte să scape nici în ruptul capului, pentru că-i stârneşte măreţe fioruri imperiale, că „grofii horthyişti” nu o dată au dat ultimatumuri năuce românilor să-şi rescrie istoria, cu trimitere directă la Transilvania, după pofta inimilor lor şovine. Să-şi pună pofta-n cui! Asta nu se va întâmpla-n veci. Să trecem mai departe. Nu simt nicio pornire antimaghiară. Pentru mine naţiunea maghiară merită tot respectul. Am mai ţinut să mărturisesc asta într-o altă împrejurare: îi înţeleg frustrările, ba şi nevrozele şi miturile produse nu numai de Tratatul de la Trianon, dar şi de alte tratate pe care Budapesta le-a semnat după neantizarea Imperiului Austro-Ungar. Nu simt nevoia de a pune paie pe foc. Dar când aceeaşi Budapestă, revanşard şi iredentist extremist, exacerbează făcând, din aceste frustrări, nevroze şi mituri „politică de stat”, este necesar a i se bate obrazul, dacă nu vrea să fie de înţeles, ordonându-i-se STOP! Şi acum o declaraţie de final: sunt un admirator al naţionalistului, apărător al interesului naţional al Ungariei, Viktor Orban, dar nu am nici cel mai mic respect – ah, da, apropo de „lipsa de respect” – pentru şovinul şi antiromânul Viktor Orban, mai ales când sare din cizme. Cu asta am spus tot ce aveam de spus. Acum, deocamdată!