GEORGE COANDĂ

... ori de câte ori i se năzare ei că prin statele vecine, şi mai cu seamă în România, i se „reperează onoarea” de fostă stăpână peste unele teritorii din ceea ce cândva a fost regatul maghiar, metamorfozat în viziunea geopolitică horthystă „bazinul capartic”. Iar ţâfna ei explodează în ură iredentist şovină ori de câte ori, igen, şi atunci sare rău din cizme, i se pare că românii nu-i respectă „marile dureri istorice” de foşti cuceritori şi stăpânitori sangvinari care au pierdut după Primul Război Mondial ceea ce prin foc şi sabie furaseră de la alţii, proprietari de drept, prin centrul Europei. Asta o ştie prea bine şi Budapesta, dar se face că, nem, habar nu are, şi că, după acel Mare Război şi ungurilor li se făcuse dreptate, recunoscându-li-se independenţa de stat şi redându-li-se adevărata Ungarie din Alfold (Câmpia Panonică), chit că şi pe acolo năvăliseră sălbatic pe pământurile altora acolo de la începutul lumii. Mă rog, fie, conduşi de mitica pasăre Tur din adâncurile Asiei, pe unde le era patria originară, maghiarii, pe la 896-900 d. Hr. „descalecă” fix în centrul Europei, cum am mai spus, înjghebându-şi o a doua patrie de pripas. Ierte-mi-se că nu deconspir „gesta hungarorum” neştiute. Pe alea cunoscute de toată lumea, însă şi de unii istorici maghiari corecţi, am obosit tot rostindu- le. Degeaba, Budapesta nu înţelege neam, pardon, nem. Sau se face că nu înţelege, că nem lichit (nu se poate) să se fi întâmplat aşa ceva. Şi că a le aminti ungurilor că, de pildă, prin Tratatul de pace de la Trianon/ Versailles (4 iunie 1920) li s-a făcut dreptate istorică, nu numai românilor, dar şi lor, este a lovi... naţionalist extremist în sensibilitatea maghiară vituperează Budapesta „grofilor horthişti” împotriva românilor cum, deunăzi, s-a burzuluit, lovit de „neurozale şi miturile lăsate în urmă” de acest tratat (l-am citat pe tânărul şi reputatul istoric, Bălazs Ablonczy), oficialul Arpad Janos Potapi. (va urma)