Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



04.04.2018 01:17

Pentru drepturile salariale, sindicaliștii din învățământ anunță ferm:


A A

Boicotarea examenelor și acțiuni în instanță

Boicotarea examenelor  și acțiuni în instanță

* Pentru cazurile în care majorările salariale de 20% nu se aplică, sindicaliștii vor protesta, mergând până la boicotarea examenelor naționale din vară 

VIRGIL VOINESCU


Sindicaliștii dâmbovițeni din educație au aprobat recent, în Consiliul Județean al Sindicatului Liber Învățământ Dâmbovița, două măsuri în interes salarial. Potrivit liderului Sindicatului Liber Învățământ (SLÎ) Dâmbovița, prof. Emil Poamă, în discuția de plen s-au aflat unele sporuri salariale neacordate cadrelor didactice din perioada 2016-2017 și majorarea salariilor cu 20% pentru o parte a personalului didactic. Astfel, pentru recuperarea de sporuri, sindicaliștii au decis să deschidă acțiuni în instanță pentru fiecare caz în care legislația s-a încălcat, iar pentru cazurile în care majorările salariale de 20% nu se aplică, decizia este de a declanșa acțiuni de protest care să culmineze cu boicotarea examenelor naționale în sesiunea din vara acestui an, 2018. Cât privește majorarea salarială de 20% anunțată, liderul sindical a spus că sunt destul de multe categorii în sistemul de învățământ care nu primesc majorare de 20%, ci primesc procente cu mult mai mici și a susținut că, din teritoriu s-a solicitat situația completă a persoanelor afectate urmând ca ulterior, legat de aceasta să se decidă. Personalul didactic auxiliar, afectat „Majorarea de 20% în bună măsură afectează personalul didactic auxiliar. Pentru acestă categorie s-a justificat că salariul pe care l-ar primi cu majorarea de 20% ar depăși plafonul de salariu maxim din anul 2022. Deci, în acest mod se produce o plafonare a salariului anumitor categorii pe motivul că ar fi ajuns deja la salariul anului 2022. Vizavi de această situație vom mai discuta și în Colegiul liderilor FSLÎ. Dar, în linii generale sindicatul are deja în pregătire o altă acțiune de boicotare a examenelor naționale, Evaluarea Națională și examenul de Bacalaureat, sesiunea din vară. Urmează să mai luăm o decizie, care de această dată sperăm să reușim o pregătire mai bună decât a existat la simulările acestor examene”, a conchis prof. Emil Poamă.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Salonul Anual de Grafică-Desen „Marin Petre Constantin”
Vernisajul Expoziției Itinerante „Ochii Femeilor/Women’s Eyes”
Olimpiade naționale de limbi străine la Târgoviște
Sfânta Maria Egipteanca: Exemplu de transformare și smerenie
Trasee culturale prin Târgoviște
Noi succese ale micilor balerine din Târgoviște
„Cavaleri de Târgoviște”
Urcând treptele duhovnicești spre Înviere
Programul național pentru reducerea abandonului școlar
Nouă achiziție de carte veche la Arhiepiscopia Târgoviștei


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Șoșocismul de mahala

Așa ar putea fi caracterizată ciorovăiala grotescă dintre senatoarea bântuită de un egocentrist violent, pe numele ei, pe care îl mai poartă încă, Șoșoacă Ivanovici Diana și soțul ei, la fel de egocentru, Șoșoacă Silvestru, ambii închipuindu-se fiecare buricul Universului. Pe mine, unul, nu mă interesează de unde s-au luat, însă spectacolul, repet, grotesc, pe care îl oferă pe micile ecrane dă... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale