Învăţăturile cuprinse în Evanghelia ce se citește în duminica care urmează, în bisericile noastre,  i-au înfricoşat foarte tare pe cei ce-L întreabă, zicând: „Şi cine poate să se mântuiască?” (Luca 18, 26). Din răspunsul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, înţelegem că lucrul acesta este foarte greu şi aproape cu neputinţă puterilor fireşti ale omului bogat, dar mai ales ale celui care îşi leagă sufletul de acele averi. Dar este cu putinţă, totuşi, prin lucrarea harului atotputernic al lui Dumnezeu.

Dregătorul bogat, prezentat în această pericopă evanghelică, a venit la Iisus Hristos nu ispitindu-L, ca legiuitorul, ci s-a apropiat cu respect şi smerenie de Iisus Hristos, zicându-I: „Bunule Învăţător”. N-a venit nici cu făţărnicie şi nici cu vicleşug. Dregătorul acesta a auzit, după cum se vede, despre binefacerile Domnului şi cum propovăduia învăţături cu privire la viaţa veşnică. De aceea, a venit la El ca să audă şi să înveţe cum ar putea să intre în viaţa cea veşnică. „Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numești bun? Nimeni nu este bun, decât Unul Dumnezeu. Știi poruncile?” (Luca 18,19-20). Dregătorul acela socotea că alte fapte bune duc pe om în viaţa veşnică, nu împlinirea dumnezeieştilor porunci din Legea lui Moise. De aceea a întrebat: „Ce să fac ca să moştenesc viaţa cea de veci?”. Dar Domnul Iisus Hristos îi pune înainte, pe scurt, poruncile lui Dumnezeu, care se cuprind pe larg în Legea lui Moise.

Iar el răspunde: „Toate acestea le-am păzit din tinerețile mele” (Luca 18, 21). În acel moment Iisus îi spune: „Vinde toate câte ai și le împarte săracilor și vei avea comoară în ceruri; apoi vino de urmează Mie” (Luca 18, 22). Într-adevăr, păzirea dumnezeieştilor porunci care se cuprind în Legea lui Moise mântuieşte pe cel care crede în Hristos şi-l duce la viaţa cea veşnică.

Văzând Iisus că dregătorul n-a primit învăţăturile care-l făceau desăvârşit, ci s-a întristat, a încetat convorbirea cu el, grăind mai cuprinzător despre mântuirea bogaţilor. Ca să arate cât de greu se mântuiesc bogăţii, a dat pildă acului şi a cămilei. Într-adevăr, mare este osteneala şi aproape cu neputinţă ca să se facă un ac cu urechi aşa mari prin care să poată trece cămila, dar mult mai mare şi cu multe nevoinţe este osteneala unui bogat, care trăieşte în desfătări, să intre în Împărăţia cerurilor, căci greu se desparte de poftele trupului, de lăcomia pântecelui şi a iubirii de bani. Câtă tărie de suflet pentru un bogat, ca să nu fie biruit de deşertăciunea lumii care îl împresoară totdeaua! Într-adevăr, acest lucru este cu neputinţă fără ajutorul şi sprijinul dumnezeiesc.

Omul cel bogat ca şi cel sărac, numai cu a sa putere, nu poate să se mântuiască; fiind însă povăţuit şi ajutorat de dreapta cea atotputernică a lui Dumnezeu, poate să se mântuiască.

Pr. Gîmbă Ovidiu Adrian, Parohia Geangoești