Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



15.11.2019 00:20


A A

Biserica "Nașterea Domnului" din Săcuieni

Biserica

ȘTEFAN KHALIL

 


 

Astăzi ne îndreptăm atenție către un sat mic din apropiere de Târgoviște: este vorba despre Săcuieni, din comuna Gura Ocniței. Aici se regăsește o veche biserică din zid, ce poartă hramul Domnului Iisus Hristos. Din tot ansamblul monahal care era odată la Săcuieni, nu s-a mai păstrat decât biserica. Cel care a ridicat acest sfânt lăcaș de cult a fost marele potelnic Neagoe Săcuianu, un dregător de seamă, ce a fost și pe scaunul domnesc de la Târgoviște, între anii 1654-1657. Acesta, împreună cu ceilalți ctitori, este pictat în frescă, pe peretele bisericii. Monumentul nu avea, la începuturile sale, decât o singură turlă, și aceasta de zid, dar a fost dărâmată în anul 1721, în urma unui cutremur foarte puternic. După acest incident, bisericii i s-a făcut o altă turlă, dar de această dată era una din lemn. În anul 1876, aceasta a fost tencuită, căpătând un aspect divin. Un moment important a fost marcat de scoaterea la lumină a picturii originale de pe pereții interiori, care se regăsește la biserica din Săcuieni. Acest lucru s-a întâmplat după ce ctitoria a fost implicată într-un amplu proces de reabilitare. Nu au fost foarte multe documente istorice găsite despre acest lăcaș de cult. Potrivit arhivelor statului, a fost găsite doar două documente cu referire directă la Mănăstirea Săcuieni, unul ce a fost dat la 25 august 1624, în vreme ce de-al doilea document a fost dat la 11 ianuarie 1631. Ultimul dintre ele aduce vorba despre „bălțile Mănăstirii Săcuieni” și alte locuri din proprietate deținute de această biserică. Arhitectura lăcașului de rugăciuni din Săcuieni este una caracteristică epocii în care la tronul țării Românești se afla domnitorul Matei Basarab. Stilul a fost inspirat din proiectul Bisericii Sfinții Împărați, din Târgoviște, aceasta fiind zidită ceva mai devreme, în anul 1650. Planul arhitectural al bisericii din Săcuieni este dreptunghiular, cu absida decrosată, ce are contraforturi, fațade decorate cu un brâu median, registrul inferior cu arcade geminate și registrul superior modificat. Turlele monumentului istoric au fost recent construit iar absidele laterale arată deosebit. Pictura din frescă interioară are o valoare deosebită, aceasta fiind realizată undeva în anul 1667, de către Mihail Monahul și Ianache. Pictura care se regăsește în biserica din Săcuini impresionează în primul rând datorită autenticității și prin metoda organizării compozițiilor, dar și pentru selecția atentă a culorilor.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Biblioteca Județeană „I.H Rădulescu” Dâmbovița, acreditată ERASMUS
Descoperiri inedite despre personalități istorice
Ecouri după concertul "Romanțele Dorului"
Romanțele dorului au cucerit Sala Radio
Succes pentru programele ERASMUS în Dâmbovița
Sprijin pentru Căminul de bătrâni de la Pătroaia
Elevii cu performanțe deosebite scapă de Evaluarea Națională
Liceele cu zero la Bac merg spre învățământul profesional
28 de unități de învățământ beneficiază de programul "Masă Sănătoasă"
Duminica Înfricoșătoarei Judecăți


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Să nu ne uităm istoria

Când îți uiți istoria, ca popor, efectul este unul singur și tragic: ești exclus din istorie. Când, de bunăvoie, sau la ordinul venit de la un factor de putere dictatorial de peste fruntarii - de pildă de la tiranii inventatori ai globalizării neo-marxiste – îți uiți trecutul, mai ales lecțiile sale existențiale, este bine știut/și de știut că nu ai posibilitatea să-ți prevezi și, astfel, să-ți construiești viitorul.

[citește tot...]





Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale