ŞTEFAN KHALIL

Istoria lăcaşurilor de cult din judeţul Dâmboviţa oferită de cotidianul Jurnal de Dâmboviţa poposeşte astăzi asupra Bisericii Mari Domneşti din municipiul Târgovişte, poate nu întâmplător, chiar de ocazia Sfintei Sărbători a Adormirii Maicii Domnului. Aceasta are o istorie amplă, care ne face şi mai mândri că o avem în oraşul nostru. Aşezământul este o ctitorie a voievodului Petru Cercel (1583 – 1585), fiind ridicat odată cu Casa Domnească în anul 1584. Hramul pe care îl poartă Biserica Mare Domnească este Adormirea Maicii Domnului şi a fost realizat urmând exemplul Mitropoliei din Târgovişte, realizat după modelul cruce greacă înscrisă. Monumentul se deosebeşte de lăcaşurile de cult ridicate la sfârşitul secolului al XVI-lea, datorită proporţiilor sale foarte rar întâlnite până la acea dată. Dreptunghiul în care se înscrie conturul exterior al bisericii măsoară 10 x 30m. Petru Cercel s-a inspirat şi din arhitectura otomană, pentru că acesta a adăugat şi deasupra intrării în naos, un balcon (cafas) pentru familia domnească. Prima pictură de la începutul secolului XVI-lea sau începutul secolului al XVII-lea se păstrează parţial în absida diaconicului, dar şi pe peretele dinspre partea de sud al pronaosului. Biserica a fost zugrăvită integral în interior între anii 1696 – 1698, de către pictorul Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714). Până în acest moment, din inventarul bisericii au fost găsite două pietre de mormânt, din belşug decorate, de la 1652 şi 1653, care aparţineau doamnei Elina şi fiului său adoptiv Mateiaş, dar şi alte obiecte de cult precum: o strană din timpul lui Matei Basarab (1632 – 1654), au mai fost găsite un tetrapod şi un sfeşnic de factură de brâncovenească. (sursa: curtea domneasca targoviste.ro). Între piesele de mare valoare artistică ale lăcaşului de cult se mai află iconostasul brâncovenesc realizat în lemn, sculptate şi poleite cu aur, iar pe registrul de deasupra uşii se află stema ţării Româneşti, iar pe bagheta superioară, anul realizării încrustate cu cifre chirilice şi arabe din anul 1693. De altfel, în Biserica Mare Domnească se mai află şi o galerie a unor chipuri de domnitori munteni ce sunt păstrate şi reprezentate de tablourile votive, ce se află în pronaosul bisericii. Peretele de vest al pronaosului este decorat cu portretele voievozilor Petru Cercel, Constantin Brâncoveanu, Matei Basarab, Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, Radu Şerban, Constantin Cârnul, Şerban Cantacuzino şi Radu Mihnea. Biserica s-a degradat în timp, dar aceasta a fost reparată în anul 1734, ca la puţin timp mai târziu să fie arsă în timpul războiului ruso-austro-turc. La următorul cutremur, turla şi pridvorul au fost surpate. Primele reparaţii se produc în timpul lui Grigore al II-lea Ghica (aprilie 1748 - august 1752), care nu au fost foarte bine făcute, pentru că în 1785 bolţile au căzut din nou. Când a ocupat funcţia de mare vistier, Enăchiţă Văcărescu l-a convins pe Mihail Şuţu să repare biserica domnească. În anul 1803,a avut loc un cutremur devastator, iar biserica a fost grav afectată şi tot în acelaşi an, a avut loc un incendiu în urma căreia monumentul a devenit de-a dreptul o ruină. În anul 1892, în urma înfiinţării Comisiunii Monumentelor Istorice, biserica a fost restaurată în perioada anilor 1907 – 1910, sub conducerea lui Nica Budeşti. În urma acestei intervenţii, turlele şi faţadele acoperişului au fost modificate. La iniţiativa Direcţiei Monumentelor Istorice, în 1961 au avut loc ultimele acţiuni de restaurare întreprinse, respectiv sondaje arheologice şi alte lucrări de iniţiere.