Motto: „Lăsaţi-l pe bătrânul vostru preşedinte în pace!”

(Traian Bãsescu, decembrie 2012)

ALINA MAVRODIN VASILIU

www.alinamavrodin.ro

Naţiunea română inundată şi calamitată mai înoată încă în scandalurile de mare corupţie ale familiei prezidenţiale. Şi nu sunt semne că ele vor înceta curând.

Dimpotrivă, previziunile „meteorologilor” din departamentele de investigaţii anunţă tornade de documente şi dezvăluiri în legătură cu „bătrânul preşedinte”, aşa cum s-a autointitulat chiar Traian Băsescu după alegerile parlamentare din 2012.

Dacă e sau nu o simplă coincidenţă de identitate între „bătrânul de la Bucureşti” şi „bătrânul preşedinte”, sperăm să aflăm într-un viitor nu prea îndepărtat.

Deocamdată vă teleportez într-un trecut apropiat, când Traian Băsescu, călare pe snowmobil, încerca să se relaxeze la Predeal după înfrângerea zdrobitoare în alegeri a partidului său de suflet. Dar nu-i tihnea din cauza întrebărilor unor jurnalişti. Cu această ocazie a făcut o declaraţie istorică, zic eu:

 

„Chiar e dincolo de nişte limite care pot fi acceptate. Aveţi prim-ministru, aveţi preşedinte de Senat, aveţi preşedinte de Cameră, aveţi miniştri noi! LĂSAŢI-L PE BĂTRÂNUL VOSTRU PREŞEDINTE ÎN PACE!”.

Dar jurnaliştii nu l-au lăsat, nici cei care-l laudă, nici cei care-l critică. A rămas cap de afiş în toate dezbaterile publice „bătrânul preşedinte” cu ale sale afaceri pescuite în marea... corupţie din România. Apropo, dacă „bătrânul preşedinte” n-a citit şi altceva decât „Levantul” lui Cărtărescu, e păcat.

De exemplu, Ernest Hemingway, laureat al Premiului Pulitzer în 1953 şi al Premiului Nobel pentru Literatură în 1954, ne-a lăsat capodopera „Bătrânul şi marea”, care reprezintă o parabolă excepţională a condiţiei umane pe care o găsesc foarte potrivită pentru a fi citită inclusiv de cel auto-botezat „bătrânul preşedinte”.

Pe scurt, romanul „Bătrânul şi marea” evocă o perioadă dramatică din viaţa unui pescar cubanez, care timp de 84 de zile nu prinde nici un peşte. Abia în cea de-a 85-a zi, bătrânul prinde un peşte-spadă uriaş cu care duce o luptă îndârjită pentru că, fiind peste puterile pescarului, peştele-spadă uriaş riscă să tragă barca după el în larg. Bătrânul reuşeşte cu greu să-l omoare, dar nu şi să-l ridice la bord, aşa încât îl lasă în apă, legat de barcă. Pe drumul de întoarcere, însă, rechinii devorează prada, iar bătrânul, epuizat de luptă, se alege doar cu scheletul peştelui.

Morala povestirii aparent simple este însă plină de subtilităţi şi bogată în sensuri. Pescarul înţelege, în sfârşit, că profesia lui nu este una oarecare, el îndeplinind de fapt un destin aparte. Confruntarea dintre bătrân şi peştele uriaş din capodopera lui Ernest Hemingway m-a făcut să mă gândesc la „bătrânul preşedinte” al României care, la rându-i, pare să fi pescuit în apele tulburi ale afacerilor postrevoluţionare nişte peşti mai mari decât poate duce în barca familiei lui. Şi riscă, la final de două mandate, să ajungă la mal doar cu scheleţii lor, inventariaţi deja de presă.

www.alinamavrodin.ro