TEODOR VASILIU

Cei care mă cunosc nu cred că ar putea să spună, cu mâna pe inimă, că am fost, pe vremea lui Ceauşescu, vreun pupincurist. Dimpotrivă, aveam replici tăioase şi pe atunci cu şefii politici ai judeţului, pe care astăzi îi preţuiesc tot mai mult, fiind nevoit să îi compar cu actualii. Cum aş fi putut, aşadar, cu stilul care m-a consacrat, să mă fac preş în faţa acestei generaţii politice postrevoluţionare care a tăiat şi a spânzurat în Dâmboviţa, din tată-n fiu, din naş în fin, cu tot neamul şi tot clanul, indiferent cum a fost votul? Această aşa-zisă democraţie din România, căreia cică ar trebui să mă supun fără cârtire, este o mare porcărie şi de o perversitate care îmi repugnă. Şi asta cu atât mai mult cu cât majoritatea personajelor politice care o populează îmbâcsesc judeţul cu aerele lor ipocrite, ne sfidează cu salariile lor nesimţite şi, mai ales, cu lipsa lor de cultură. S-au învăţat să bolborosească public nişte platitudini şi o fac pe diplomaţii şi pe savanţii în administraţia publică. Din păcate pentru ei, dar şi pentru mine, îi cam ştiu pe toţi şi pe toate cu năravurile, cu interesele şi cu doctoratele lor scoase hocus-pocus de prin buzunare ca să urce treptele ierarhiei politice, călcând peste cadavrele oamenilor. Şi nu oricum, ci cu aere de vedetă, cu pretenţii de recunoştinţă, cu morgă de onorabilitate, încât abia-abia mă mai pot abţine să nu le răstorn trecutul şi prezentul direct în cap, în piaţa publică. De ce aş face chestia asta taman acum, după atâta amară tăcere? Simplu de răspuns: am adunat atât de multă revoltă şi dezamăgire, încât simt că o să dea curând pe afară, când văd zilnic cum propaganda greţoasă din „democraţie” o depăşeşte cu mult pe cea din mult hulitul regim socialist. Măcar pe atunci, cu toate păcatele lui Ceauşescu, pentru care cică a meritat să fie asasinat, România ieşise din subdezvoltare, iar activiştii regimului de atunci tăiau panglici la combinate, fabrici şi uzine, hidrocentrale, flotă, metrou şi alte uriaşe realizări ca acestea, pe care activiştii „democraţi” postrevoluţionari le-au dat la străini pomană fără lumânare, băgând poporul român în foamete şi alungând milioane de români peste graniţe. Şi pe urmă, speciali şti în „pamblici”, ceva de groază, nu fac „democraţii” de acum altceva decât să îmi amintească zilnic că aerele lor de vedete politice foarte abuzate împrăştie un damf insuportabil de victimizare perfidă şi de analfabetism stătut, peste care au dat, din prea plinul cardurilor bancare, cu parfumuri occidentale. P.S. Şi, apropo, de mitingul de mâine seară, cel al actualei puteri, cred că liderii ei fac o mare greşeală politică să se plângă în piaţa publică de abuzurile altora.