GEORGE COANDĂ

În aceste zile, la Bucureşti s-au desfăşurat lucrările Adunării Parlamentare a NATO. Şi trebuie spus că nu întâmplător au avut loc în capitala României căci, din dezbateri, a reieşit o profundă îngrijorare faţă de amplele acţiuni militare ale Rusiei, care concentrează trupe şi armamente de ultimă generaţie la graniţele sale vestice, mai ales în zona Mării Negre.

În bazinul acestei mări a deplasat în porturile sale din Crimeea o puternică flotă de submarine, în aceeaşi peninsulă, un adevărat „port avion” care şi-a pus cap-compas sud-estul UE/NATO, existând în prezent numeroase baterii de rachete, unele înzestrate cu focoase nucleare, gata a fi lansate în orice clipă pe care o va considera propice victoriei noul ţar Vladimir Putin. Cred că, de fapt, forţează venirea acestei clipe, deocamdată prin evidente şantaje militare, dar şi din raţiuni electorale, apropiindu-se prezidenţialele ruseşti, iar Vladimir Putin aflat într-o neplăcută descreştere de încredere are o irepresibilă nevoie de refacere a imaginii. Pe străzi, chiar în marele oraş natal, Sankt-Petersburg, mii de oameni clamează – iar de ziua lui, 7 octombrie au clamat vehement – „Rossia, niet Putina” („Rusia, fără Putin”). Însă, dincolo de acest fapt care-l nelinişteşte, liderul suprem de la Kremlin îşi doreşte, în consens cu establishment- ul rusesc, o Federaţie Rusă care – aşa cum am mai remarcat – să refacă imperiul sovietic, ştiind că, altminteri, federaţia, erodată de unele mişcări secesioniste, s-ar putea dezagrega.

Ca atare, ameninţările la adresa UE/NATO – iar ofensiva furibundă lansată pe reţelele social media în spaţiul european, şi se vede bine asta pe cele din România – şi chiar declanşarea unei aventuri militare, ar putea, în viziunea malefică a lui Vladimir Putin şi a establishment-ului rusesc, să consolideze stabilitatea şi unitatea federaţiei cu picioare de lut. De fapt, n-ar fi o noutate, ci o continuitate seculară a politicii externe ţaristo- sovietice, de la Petru cel Mare încoace. Şi tocmai această posibilă aventură imperial militaristă îngrijorează NATO, indiferent de „admiraţia” pentru Vladimir Putin şi politica sa din lăuntrul federaţiei pe care o manifestă cercurile conservatoare din Statele Unite, Regatul Unit, Germania sau din Peninsula Scandinavă. A nu se uita simpatia Occidentului pentru stalinista URSS, după care, în urma înfrângerii Germaniei naziste s-a văzut cu katiuşele îndreptate spre propriul piept în anii „Războiului rece” când, în spatele „Cortinei de fier”, a stat o jumătate de secol cu sufletul la gură. Aflată în prima linie a probabilului aventurism militarist rusesc, ce va face România? Se află pe o muchie de cuţit. Iar actuala Adunare Parlamentară a NATO de la Bucureşti nu i-a oferit decât un paliativ. Dar Armata Română, chiar dacă va folosi 2% din PIB pentru dotarea sa cu tehnică de luptă, tot nu va fi capabilă să dea o replică, salvatoare pentru România, în eventualitatea unui atac rusesc. Cine este de vină? NATO, în niciun caz. Vinovată este iresponsabila „clasă politică” a acestui neam românesc disperat.