Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



02.07.2019 00:19

Editorial


A A

Anthropocen – vremea Apocalipsei

Anthropocen – vremea Apocalipsei

GEORGE COANDĂ


O nouă și primejdioasă eră a cuprins întreaga planetă Pământ. A debutat odată cu industrializarea planetei, iar pe măsură ce acest proces a evoluat rapid și plurivalent, și noua eră, cam de pe la 1800 încoace, a înregistrat exploziv dezvoltarea, cu dusîntors, plus-minus, unor mijloace de producție, în pace și război, care au deschis drumul spre „sfârșitul lumii”, de la folosirea combustibililor fosili, a hidroenergiei, la „dezlănțuirea nucleară”. Ea urmează, așa cum au denumit-o geologii, holocenului (durata stabilită 10000 de ani; din grecul holos= întreg kainos=recent), nobilistul cercetător olandez, Paul Crutzen, botezând-o anthropocen.( Ca să traduc pe înțelesul tuturor: era omului recentă, prezentă, în care ființele raționale ale planetei „sunt pe punctul de a depăși forțele naturii”. (De la grecescul anthropos=om). A nu se lua în sensul marxist/materialist științific triumfalist al „luptei cu natura“, ci în cel al unui grav avertisment: omul, în evoluția sa industrială/postindustrială, de la „coșul de fabrică”, la electronizarea existenței sale, și biotehnologie, și „cucerirea Cosmosului”, a devenit indubitabil, o „forță geofizică planetară”. Dar, dintr-o inconștiență, a stricat „mașinăria climaterică”, fiind letal „efectul de seră”, iar riscurile - nimicitoare. Previziunea specialiștilor: dacă omul nu va renunța să mai fie o „forță geofizică”, reinventându-și managementul existenței, peste 16000 de ani va fi doar o amintire, tragedie amintind de extincția dinozaurilor de acum 65 milioane de ani, la apusul Cretacicului. Atunci „holocaustul dinozaurilor” a fost, fără vina lor, efectul unui bombardament cosmic, care le-a luat „dreptul la existență”. În anthropocen, însă, omul își ucide cu de la sine putere acest drept. Printr-o „bună“ știință… inconștientă. Urmează Apocalipsa. Căci, stricând „mașinăria climaterică”, distruge și ordinea geopolitică a lumii.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Proiecte ample de infrastructură
Dâmbovița, la deschiderea Târgului de turism de toamnă
Votul „democratic” la românii de azi. Lipsa „conștiinței elective” (II)
Cinematograful "Independența", în plină reabilitare
Votul „democratic” la românii de azi. Lipsa "conștiinței elective"
Recipientele de pest icide se predau la fitofarmacii
Degeaba
ANPC, măsuri pentru siguranța consumatorilor
Candidații la Cotroceni s-au dat după ei
CJD, parteneriat cu Universitatea "Valahia"


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Votul „democratic” la românii de azi. Lipsa „conștiinței elective” (II)

GEORGE COANDĂ


Votul oportunist (nu de oportunitate, de favorabilitate „interesului general”, ci versatil, defectiv de principii solide filosofic-etice). Este exprimat, îndeobște, de o bună parte din intelectualitate, influențată/manipulată în „spațiul mioritic” de Grupul de Dialog Social (GDS), reprezentantul autoales, refugiat în „turnul de fildeș”, al așa-zisei „Societăți Civile”,... [citește tot...]


Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Follow artpress_tgv on Twitter






Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale