GEORGE COANDĂ

Şi a fost ziua de 9 mai. Pentru români cu o semnificaţie de profundă emoţie. Şi chiar dacă în lumea atât de contradictorie a istoricilor români există o părere care susţine că atunci, adică acum 139 de ani, la 9 mai, Parlamentul ţării a proclamat Independenţa de stat a României – ăsta fiind adevărul istoric -, şi o alta cum că pe 10 mai, ziua în care Carol I a urcat pe tron în 1866, ceea ce ar fi să însemne o „fericită coincidenţă”, domnitorul a sancţionat Hotărârea deputaţilor şi senatorilor şi, ca atare, la această dată ar fi bine să sărbătorim Neatârnarea naţională, este o chestiune care pe herr Iohannis ar trebui să nu-l preocupe. Acum, oficial, 9 mai este sărbătoare naţională.

E drept că pentru români mai are o semnificaţie de neuitat, chiar dacă ingratitudinea şi interesele geopolitice ale marilor învingători în al Doilea Război Mondial le-au furat un merit militar uriaş: la 9 mai 1945 – Ziua Victoriei, Armata Română a fost să fie a patra forţă militară care a contribuit la zdrobirea Germaniei naziste. Dar să vedem ce s-a întâmplat pe 9 mai, anul de graţie 2016, la recepţia oficială în aer liber de la Palatul Cotroceni. Herr preşedinte al României a rostit o alocuţiune despre Ziua Europei. A, da, am uitat să precizez că la 9 mai este Ziua oficială a Uniunii Europene. Aşadar, în prezenţa unor reprezentanţi ai Parlamentului, Guvernului, vieţii religioase, corpului diplomatic etc, herr Iohannis a dar citire unui text pe această temă, redactat într-un perfect nou „limbaj de lemn”. Nicio propoziţiune măcar despre dobândirea Independenţei de stat tocmai de… Ziua Independenţei României. Curată amnezie. Oare? Am îndoieli. Că o fi uitat de victoria împotriva lui Hitler trecem cu vederea, de la o vreme încoace ne cam temem să pomenim de această izbândă, nu care cumva să jignim Berlinul, cum până în 1989 ne feream ca de gerurile Siberiei să facem vreo zicere despre trecerea Prutului de Armata Română în ofensivă antisovietică, dar să nu scoţi o vorbuliţă despre cucerirea eroică a Independenţei de stat mi s-a părut o trădare a istoriei poporului român. O atitudine cinică de nescuzat. De cine i-o fi fost spaimă lui herr pre- şedinte al României? Vedeţi deci de unde începe, oficial şi premeditat, sfidarea istoriei neamului românesc! Deh, suntem europeni! Să uităm că suntem români!

Pupaţi mâna noilor sultani şi ţari de la Bruxelles, Berlin şi Washington! Însă, pe acolo – atrag atenţia – nu-şi îngăduie nimeni, absolut nimeni, să ascundă sub preş propria istorie naţională. Pe la noi, în frunte cu herr preşedinte, istoria naţională a devenit o Cenuşăreasă. Românilor li se bagă în cap acum că au o „istorie minoră”. Sau, şi mai grav, că… n-au istorie. Ori, foarte grav, se duce o bătălie perversă de ştergere a memoriei lor istorice. Aşa îmi explic… amnezia lui herr Iohannis cu ocazia zilei de 9 mai, Ziua Europei, care, mai presus de asta, este ZIUA INDEPENDENţEI ROMÂNIEI. Sau consilierii, care desigur i-au fabricat şi textul alocuţiunii, i-au jucat un renghi? Herr Iohannis, regret, dar nu vă e la suflet istoria poporului român. Şi românii – cred că nu-i cunoaşteţi bine – s-ar putea să uite repede că le sunteţi preşedinte.