ALINA MAVRODIN VASILIU

De-a lungul celor 20 de ani de presă, mi-au ajuns nu doar la urechi, ci şi sub ochi o grămadă de informaţii. Mai multe rele decât bune! Asta-i normal, zic jurnali ştii cu ştate vechi în meserie, fiindcă nimeni n-o să-ţi „sesizeze” ceva de... bine. Din cele rele... cu nemiluita!

Au curs valuri de cerneală de dragul scrisorilor deschise în paginile acestui cotidian incomod şi independent, care s-a luptat încă de la înfiinţare cu minciuna, corupţia, abuzul şi incompetenţa. Am deschis chiar şi două rubrici, din respect pentru cititorii-scriitori de sesizări, la „Poşta redacţiei”: prima era „Dureri împărtăşite prin scrisori deschise”, iar cea de-a doua, drept răspuns la prima, era „Autorităţile în dialog cu cetăţenii”. Să vă explic de ce zic „era” una, „era” alta, ca şi cum azi n-am mai avea rubricile cu pricina.

Le avem, dar... Într-o vreme de nărăvaşă democraţie în Dâmboviţa, cele două rubrici erau aproape zilnice, semn că societatea civilă era vie, cu simţ de răspundere şi cu mari nădejdi de îndreptare a problemelor sesizate. Abuzuri erau şi pe-atunci cu duiumul, că nu degeaba umpleam ziarul cu ele, dar oamenii aveau curajul să-şi verse ofurile făcându-şi cunoscută nu doar identitatea, ci şi adresa de domiciliu. Vremurile s-au schimbat mult. Şi nu în bine! Abuzurile s-au înmulţit simţitor, aroganţele autorităţilor s-au multiplicat în nesimţire. Dar ce să vezi, sesizările semnate cândva cu nume şi prenume s-au rărit.

Locul lor le-au luat însă... anonimele. Dar ce anonime! Groase şi stufoase! Personajele individuale care ne sesizau în trecut s-au transformat în personaje colective anonime: „un grup de români care nu mai cred în nimic”, „un grup de iubitori ai naturii”, „un grup de iubitori ai pădurii”, „un grup de iubitori ai agriculturii”, „un grup de cetăţeni revoltaţi de nepăsarea autorităţilor”, „un grup de exasperaţi”... Te înfiori când le citeşti anonimele şi te cruceşti ce grupări de crimă organizată par să-şi fi făcut culcuş în poalele instituţiilor statului. De n-ar fi anonime, le-am publica necondiţionat.

Rubricile de la „Poşta redacţiei” există încă. Dar cum „grupul” sau „grupurile” se feresc să-şi asume răspunderea pentru acuzaţiile grave pe care le aruncă pe piaţa publică, nici noi nu ne putem asuma răspunderea să le publicăm anonimele. Am fi de-a dreptul iresponsabili să o facem. Nu zic că cei care au făcut-o sunt! Se prea poate doar ca ei să-i cunoască pe autorii „anonimelor” şi să păstreze astfel confidenţialitatea surselor. Dar de răspundere în faţa legii nu pot scăpa nici unii, nici alţii. Şi-apoi, ştiind cât de periculoasă este practica anonimelor cu damf de delaţiune, nu vreau să fim tocmai noi cei care să o încurajăm, dându-i o spoială democratică sub masca libertăţii de exprimare.

Şi totu şi, ţin să precizez că insensibili nu am rămas la anonimele pe care le-am primit. Şi nici pasivi! Tocmai de aceea, ţin morţiş să îi asigur pe cei care ni le-au trimis că le-am citit şi recitit. Apoi le-am trimis pe toate spre ştiinţă şi verificare unor instituţii publice şi organe abilitate ale statului. Respectivelor autorităţi le-am făcut precizarea că, deşi dezavuăm sesizările anonime, ne facem totuşi datoria să le investigăm jurnalistic, dar şi cu sprijin oficial, întrucât faptele sesizate sunt de prea mare interes public şi pot avea (dacă nu cumva au deja!) consecinţe sociale grave. De îndată ce primim răspunsurile autorităţilor sesizate, le vom publica. Rubricile ziarului le aşteaptă. Până atunci însă, îi invit respectuos pe autorii anonimelor să mă contacteze cu încredere la redacţie, să aducă şi probe la ce au reclamat, să ne privim în ochi şi să ne asumăm împreună răspunderea pentru publicarea sesizărilor. Nu de alta, dar dacă sunt întru totul adevărate, merită să iasă din anonimat. Sunt prea bine scrise!

www.alinamavrodin.ro