Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



30.03.2017 00:25

Situație îngrijorătoare și neașteptată


A A

Alocare financiară "zero" pentru investițiile de la Spitalul Județean Târgoviște

Alocare financiară
Lipsa alocărilor financiare pentru investiții la SJUT este „inexplicabilă, în contextul în care sănătatea a fost fixată drept prioritate a Programului de Guvernare”, arată senatorul Adrian

❚ Îngrijorat de cum se prezintă datele preliminare privind alocările pentru proiectele celei mai mari unități sanitare din Dâmbovița, senatorul PSD, Adrian Țuțuianu, a adresat o interpelare Ministrului Sănătății, Florian Bodog ❚ Investițiile care necesită finanțări, dar care au alocare „zero” lei pentru anul 2017, sunt: Stație de producere a oxigenului medical, Reabilitare Secție TBC Moroeni, Refuncționalizare Laborator de Medicină Nucleară, cărora li se adaugă peste 30 de solicitări pentru aparatură și echipamente medicale, în dreptul cărora alocarea a fost, de asemenea, inexistentă ❚ Directorul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, dr. Claudiu Dumitrescu, ne-a declarat că, într-adevăr, situația nu este îmbucurătoare pe partea de finanțare a investițiilor și că se vor primi bani doar pentru „strictul necesar privind circuitele funcționale”

VIOLETA STANCIU

 


 

Situația alocărilor financiare pentru proiectele Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, care este „zero” la momentul actual, a intrat în atenția senatorului PSD Adrian Țuțuianu! Acesta a adresat o interpelare Ministrului Sănătății, Florian Dorel Bodog, pe această temă spinoasă, mai ales că Spitalul Județean de Urgență Târgoviște este cea mai importantă unitate din Dâmbovița, cu un număr de 1519 paturi și o adresabilitate anuală foarte mare (60.000 internări, 210.000 consultații în ambulatoriu, 106.000 primiri urgențe). Ba mai mult, unitatea include în componența organizatorică fostul Spital Municipal Târgoviște, Secțiile Externe de la Voinești și Gura Ocniței, Centrul Multifuncțional de la Titu.

„Spitalul a beneficiat de proiecte consistente de investiții din fonduri europene în exercițiul financiar 2007-2013, prin Programul Operațional Regional și Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, în valoare de aproximativ 90 de milioane lei. În urma acestor proiecte, spitalul a fost reabilitat și modernizat, beneficiind și de un sistem informatic integrat. Lor li se adaugă o serie de alte investiții din fonduri proprii sau ale administrației județene, care au vizat refuncționarea Unității de Primiri Urgențe, reabilitarea unor secții ale spitalului, căi de acces și parcări, toate întregind efortul de a asigura o infrastructură modernă celor care se adresează unității. În sensul continuării acestui efort, ne-am propus să ducem la finalizare toate proiectele demarate și să accesăm altele noi. Din datele preliminare pe care le avem de la direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății, reiese că alocările financiare pe anul 2017 pentru continuarea investițiilor contractate, respectiv realizarea de investiții noi, lipsesc cu desăvârșire. Lucrul acesta este inexplicabil, în contextul în care sănătatea a fost fixată drept prioritate a Programului de Guvernare pe care ni l-am asumat”, se arată în conținutul interpelării adresate Ministrului Sănătății de către senatorul Adrian Țuțuianu.

Două întrebări pertinente pentru Ministrul Sănătății

Investițiile Spitalului Județean de Urgență Târgoviște care necesită finanțări, dar care au alocare „zero” lei pentru anul 2017, sunt următoarele: Stație de producere a oxigenului medical (contract încheiat în luna decembrie 2016/ valoare totală – 3,063.00 mii lei); Reabilitare Secție TBC Moroeni (contract încheiat în luna februarie 2016/valoare totală – 15,505.00 mii lei); Refuncționalizare Laborator de Medicină Nucleară (valoare totală – 1,700.00). Acestor investiții li se adaugă alte peste 30 de solicitări pentru aparatură și echipamente medicale, în dreptul cărora alocarea a fost, de asemenea, inexistentă. În finalul interpelării senatorul Adrian Țuțuianu l-a rugat pe Ministrul Sănătății să răspundă la următoarele două întrebări „Care sunt motivele pentru care nu au fost finanțate proiectele de la Spitalul Județean Târgoviște și dacă Ministrul Sănătății are interesul realizării măcar a investițiilor demarate” și „Care este situația alocărilor financiare pentru celelalte unități medicale din rețeaua de stat din județul Dâmbovița: Spitalul Municipal Moreni, Spitalul Orășenesc Pucioasa, Spitalul Orășenesc Găești”.

„Sunt șanse să primim ceva bani, dar vor fi sume nesemnificative”

Contactat telefonic pentru a ne comunica și punctul său de vedere pe marginea acestui subiect, directorul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, dr. Claudiu Dumitrescu, ne-a declarat că, într-adevăr, situația nu este una îmbucurătoare pe partea de finanțare a investițiilor și că se vor primi bani doar pentru „strictul necesar privind circuitele funcționale”.

„De fapt, fiecare spital a fost prevăzut cu finanțare pentru ceea ce este urgent... S-a ținut cont de planul de conformare care este în conexiune cu autorizația de funcționare, deci s-a asigurat ceea ce este obligatoriu pentru a funcționa. Noi avem în planul de conformare două clauze cu privire la stațiile de epurare. Este vorba despre o conectare la stația de epurare de la Boli Infecțioase, pentru că acolo există stație de epurare, dar nu este conectată la secție, iar în incinta locației centrale trebuie să mai realizăm încă două stații de epurare, una pentru secții și alta pentru anatomie patologică, pentru morgă. Aici suntem și noi prevăzuți cu alocări. Sunt șanse să primim ceva bani, dar sume nesemnificative, deci sume foarte mici”, a punctat directorul SJUT, dr. Claudiu Dumitrescu.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Trimis de targovisteanul la 30.03.2017 10:13

parca spuneati ca faceti si sectie de chirurgie cardiovasculara si de neurochirurgie sau au fost propuneri de dragul politicii


Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Străzile din satul Suduleni au fost modernizate
Proiectul de asfaltare pentru reabilitarea infrastructurii rutiere
Schimbări climatice afectează vegetația în sudul județului Dâmbovița
Impozite pentru înfrumusețare și întreținere corporală
Amenzi usturătoare pentru deșeuri reciclabile
327 de locuri de muncă disponibile
Investițiile în comuna Raciu prind contur
Șofer-pericol public, arestat preventiv 30 de zile
Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști
422 de sancțiuni contravenționale, aplicate de polițiști


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Șoșocismul de mahala

Așa ar putea fi caracterizată ciorovăiala grotescă dintre senatoarea bântuită de un egocentrist violent, pe numele ei, pe care îl mai poartă încă, Șoșoacă Ivanovici Diana și soțul ei, la fel de egocentru, Șoșoacă Silvestru, ambii închipuindu-se fiecare buricul Universului. Pe mine, unul, nu mă interesează de unde s-au luat, însă spectacolul, repet, grotesc, pe care îl oferă pe micile ecrane dă... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale