Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



27.01.2016 23:15

Până în toamna acestui an,


A A

Alimentare cu apă completă la Pietrari

Alimentare cu apă completă la Pietrari
Până la sfârșitul anului, 750 de gospodării vor fi beneficiare ale proiectului de alimentare cu apă

❚ Patru dintre satele comunei beneficiază de proiectul de alimentare cu apă, realizat deja 80% ❚ Locuitorii satului Valea, care nu a fost prins în proiect, vor beneficia de o altă investiție și vor fi alimentați din rețeaua de apă a comunei vecine, Voinești

ANA MARIA POPESCU


În acest an, gospodăriile din patru sate ale comunei Pietrari vor fi branșate la rețeaua de alimentare cu apă! Proiectul de alimentare cu apă este în plină desfășurare în localitate, lucrările au fost realizate până acum în proporție de 80%, iar potrivit edilului șef al comunei, și constructorul și-a încasat banii pentru ceea ce a muncit până în momentul de față. Proiectul de alimentare cu apă care se derulează în comuna Pietrari are o valoare totală de peste 58 de miliarde lei vechi, iar primarul localității, Cornel Coman, speră ca investiția să fie finalizată până în toamna acestui an, iar locuitorii din satele Pietrari, Șipotul, Alunișu și După Deal să beneficieze de apă de calitate și de un sistem modern de alimentare, care să corespundă tuturor standardelor europene din domeniu.

„La sfârșitul anului 2015, proiectul de alimentare cu apă care se derulează în comună era realizat în proporție de 80%, iar constructorul a și încasat 80% din bani. Eu sper ca până în toamna acestui an, până în septembrie 2016, investiția să fie finalizată, apa să fie adusă în comuna Pietrari în mod descentralizat pentru că vrem ca și localitatea noastră, la fel ca și celelalte comune din județ care dispun de acest sistem de alimentare, să beneficieze de acest serviciu, populația să aibă o apă de calitate și o apă așa cum prevăd cerințele Comunității Europene. Valoarea totală a proiectului de alimentare cu apă este de 5,8 milioane lei plus TVA”, a explicat primarul Cornel Coman.

Potrivit edilului Coman, odată cu finalizarea acestei investiții de anvergură, Pietrari va intra în sfârșit în rândul comunelor dezvoltate pe linia alimentării cu apă, iar cele peste 750 de gospodării din cele patru sate care beneficiază de proiect vor primi apă potabilă la robinete, lucru pe care îl așteaptă de ceva vreme.

Și pentru că satul Valea nu este inclus în acest proiect, autoritățile locale au luat deja măsuri pentru a rezolva problema apei și pentru locuitorii din această zonă. În Consiliul Local s-a luat deja decizia ca acest sat să fie alimentat cu apă din rețeaua de la Voinești, iar investiția va fi realizată cât mai curând.

„Proiectul privește toate cele patru sate, în afară de Valea, care va fi prins pe proiect separat, satul Valea fiind limitrof cu Voinești.Am decis în Consiliul Local ca acest sat să fie alimentat pe sistemul de la Voinești, deci satul va fi alimentat ulterior”, ne-a mai declarat primarul comunei Pietrari, Cornel Coman.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Norvegia, promovată la Târgoviște
Vot european la 16 ani
PSD Dâmbovița anunță lista candidaților pentru alegerile locale
Sinaxă monahală la Arhiepiscopia Târgoviște
Detectoare de fum montate de pompieri în locuințe
Polițiștii dâmbovițeni continuă misiunile pentru siguranța comunității
Lovituri sub centură… electorale
Modernizarea DJ 712 Târgoviște – Pucioasa
Activitate educațională la Centrul Social Cultural
„Ridicarea adeverințelor de vechime, exclusiv de la angajatori”


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Vot european la 16 ani

Lucruri noi se întâmplă în inima Europei. Belgia a decis oficial să invite și tinerii între 16 și 18 ani să voteze pentru alegerile europene din 9 iunie 2024. Este o mișcare interesantă și potențial încurajatoare pentru implicarea reală a tinerilor în procesul democratic. Prin încurajarea participării lor în alegeri încă de la o vârstă fragedă, Belgia promovează educația... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale