ALINA MAVRODIN VASILIU

Liberalii au fost şi mai sunt încă în sărbătoare. De la alegerea lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte al României şi până în aceste zile festive dedicate aniversării celor 140 de ani ai partidului, ei o ţin tot într-o euforie politică. De frumos e frumos, dar nu ştiu cât e de sănătos pentru viaţa politică a ţării. Nu doar a lor. Că de-a lor am văzut cât sunt de preocupaţi. M-am declarat în repetate rânduri o admiratoare a politicii liberale a vremurilor în care Monarhia unea şi moderniza România.

Dar asta nu mă împiedică să constat că „urmaşii Brătienilor”, cum le place să li se spună, n-au găsit în tot partidul lor, cel mai vechi din România, un „pui de Brătianu” pe care să-l crească şi să-l pregătească pentru o candidatură prezidenţială. Halal politică şi rezervă de cadre, o spun mulţi cu mare dezamăgire. Şi chiar cred că marii Brătieni s-ar putea răsuci în mormânt la aniversarea celor 140 de ani văzând cu ce patri(h)oţi împrumutaţi de prin fosta guvernare interlopă ţin actualii liberali de coliva foştilor. Culmea este că par să nu-şi înţeleagă uriaşa confuzie de identitate politică în care au ajuns şi pe care au transferat-o şi spre alegătorii consternaţi de-atâta solidaritate între liderii PNL şi cei ai fostului PDL.

În altă ordine de idei, mi s-a părut total nepotrivit, ca să nu zic şi neserios, să-l văd omagiat ca pe un mare şi vechi liberal pe Klaus Iohannis, cel care n-avea niciun an în partid când a fost uns preşedinte din independent ce fusese până atunci. După atâta risipă de incoerenţă între teoria şi practica politicienilor (şi nu doar din partea celor de la PNL!) mi-e teamă că orice este posibil. Şi chiar este! Alegerea ca preşedinte al României a fostului primar al Sibiului ne demonstrează cu vârf şi îndesat în ce derută electorală a fost băgat poporul român. Nu spun că nu-i bărbat înalt, frumos şi bine făcut domnul Klaus Iohannis.

Doar că nu prea înţeleg de ce-i omagiază liberalii aceste înzestrări naturale, ca şi cum ar fi fost opera de şlefuire doctrinară a maeştrilor partidului faţă de un tânăr discipol în care ei văd un „urmaş al Brătienilor”. Şi noi îl vedem şi... nu e! De fapt, ascultându-i discursul citit pe scena Operei Române, am constatat că nu la descendenţa liberală se raportează Klaus Iohannis, ci la ascendenţa nemţească pe care şi-o lipeşte de cea regală. Chestiunea, ca să mă exprim în termenii preţioşi ai momentului, ar trebui să dea serios de gândit celor care analizează discursurile citite ale preşedintelui României, care, apropo, sunt pe cale să fie depăşite numeric de cărţile scrise de acesta (?), într-un ritm care riscă să-i ocupe tot timpul. Sunt aproape sigură că unii chiar asta aşteaptă de la domnia sa, spre disperarea milioanelor de români care nu cred că şi-au dorit la Cotroceni un „scriitor” neobosit de jurnale autobiografice tipărite aproape în timp real.

Analizele politice nu lipsesc din ele. Venite de la un fost independent până acum doi ani, le este explicabilă calitatea. Ele dovedesc însă, fără putinţă de tăgadă, că preşedintele României este la primii paşi în politică. Un fel de „tâta mare”, care face notă discordantă cu pretenţiile de vechi şi mari liberali ale elitelor cu pedigree brătian, care şi-au băgat în poza aniversară a unui trecut glorios toate figurile sinistre ale corupţiei băsiste. Păcat de-aşa prezent!

www.alinamavrodin.ro