Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



09.08.2022 00:08

Argument irefutabil


A A

Adrian Mihalcea e depășit

Adrian Mihalcea e depășit

* Ceva putred e și în conducerea administrativă a Chindiei. Nimeni nu are voie să se joace cu banii publici

 

Fiecare antrenor are un bagaj al său de cunoștințe, însușit atât din cariera de jucător, dar mai ales din cursurile de specialitate, prin care își atestă această meserie. Apoi vin experiența, perspicacitatea și viziunea. Adrian Mihalcea, antrenorul echipei Chindia, nu pare să aibă aproape nimic din cele amintite. În primul rând, este depășit profesional. Nu știm și, de fapt, nici nu interesează ce a putut învăța la Unirea Slobozia (prima echipă pe care a antrenat-o) și apoi la Dinamo (2020), unde a fost demis după doar 7 meciuri (o singură victorie, o remiză și 5 eșecuri).

Chiar dacă prin 2017 a fost secundul lui Cosmin Contra la națională, nu prea avea ce să învețe de la principal (selecționer), pentru că nici acesta nu stătea prea bine cu știința modernă a fotbalului de astăzi (rezultatele României din acea perioadă sunt catastrofale). De când a fost adus la Chindia, am avut mari semne de îndoială în privința valorii lui de antrenor. Cu toate astea, am încercat să-l angajăm, gândind că poate omul s-a modernizat. Din păcate, după patru etape, în care Chindia a acumulat doar două puncte, ajungând pe penultimul loc, pot să argumentez irefutabil că cel care l-a adus pe Adrian Mihalcea aici, la Târgoviște, nu a avut nicio inspirație.

E urgentă numirea unui nou antrenor!

Sunt convins că în Cetate sunt cel puțin 10 foști jucători de la CS, Micul Ajax ori Oțelul Universitatea, mai buni, mult mai buni decât ialomițeanul. E clar că nu mai este timp pentru o calibrare, trebuie pus punctul acum. Numirea unui nou antrenor (dâmbovițean), care să dea milităria jos din pod, se impune imediat! Asta dacă se vrea salvarea echipei. Și poate nu numai antrenorul trebuie schimbat, ceva putred este și în conducerea administrativă a Chindiei. Și, atenție! Nimeni nu are voie să se joace cu banii publici!

Nu cred că există dâmbovițean care s-ar opune sponsorizării echipei de către Consiliul Județean Dâmbovița și Primăria Municipiului Târgoviște. Numai că acest lucru a fost înțeles greșit, chiar și de către președintele Marcel Ghergu. Având siguranța că atât primarul Cristian Stan, cât și președintele CJD, Corneliu Ștefan, vor analiza tot ce s-a petrecut la Chindia în ultimul timp, și lucrurile vor fi puse la punct, indiferent ce măsuri dure se vor lua. Până una alta, e urgentă numirea unui nou antrenor și scoaterea echipei din abisul în care a căzut. Timp pentru redresare există, trebuie multă inspirație, devotament (local) și pasiune. Sus capul!

 

 

Vasile Neagu



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Bezdead rezistă pe podium în Seria Nord
Apar campionii la înot
Aninoasa pierd primul meci
Medalii la judo pentru CS Târgoviște
Sute de copii din 6 județe, prezenți la Nucet
Victorie importantă în finala mică
Să vină finalul!
Ziduri egalează pe Titu
Înfrângere la București
Bucșani s-a oprit în Etapa Regională la Cupa Satelor


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Șoșocismul de mahala

Așa ar putea fi caracterizată ciorovăiala grotescă dintre senatoarea bântuită de un egocentrist violent, pe numele ei, pe care îl mai poartă încă, Șoșoacă Ivanovici Diana și soțul ei, la fel de egocentru, Șoșoacă Silvestru, ambii închipuindu-se fiecare buricul Universului. Pe mine, unul, nu mă interesează de unde s-au luat, însă spectacolul, repet, grotesc, pe care îl oferă pe micile ecrane dă... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale