Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



23.02.2021 00:16

Inspectoratul de Jandarmi Județeam Dâmbovița intensifică


A A

Acțiunile preventive în contextul pandemiei de Covid-19

Acțiunile preventive în contextul pandemiei de Covid-19

Acțiunile jandarmilor pentru protejarea populației împotriva îmbolnăvirilor cu virusul SARSCoV- 2 au continuat și în perioada 15-21 februarie a.c., cu verificări efectuate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în cooperare cu polițiștii, în piețe, parcuri, centre comerciale, mijloace de transport în comun și alte zone aglomerate. De asemenea, au continuat și verificările pentru respectarea măsurii privind circulația persoanelor în intervalul 23.00-05.00. În perioada de referință au fost aplicate 55 de sancțiuni contravenționale în valoare de 13.300 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală conform prevederilor Legii nr. 55/2020, respectiv nepurtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura. Acțiunile informativpreventive vor fi intensificate și în perioada următoare, atât în rândul populației, cât și în instituțiile de învățământ. Menționăm faptul că scopul acestor acțiuni informativ-preventive nu este acela de a aplica sancțiuni, ci de a explica oamenilor importanța și necesitatea respectării tuturor normelor de protecție sanitară, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor. Pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur, vă reamintim faptul că este important să purtați masca de protecție, să respectați măsurile de distanțare fizică, izolare și carantină adoptate de autorități. Informare, Relații Publice și cu Publicul



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Analizele medicale gratuite, tot mai greu de efectuat în Târgoviște
Femeie din Republica Moldova, depistată cu ședere ilegală în Dâmbovița
Târgoviștea, din nou sub cod roșu COVID-19
44 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977
"Fii mândru de zâmbetul tău! Ai grijă de sănătatea ta orală!"
Prioritățile Direcției Silvice Dâmbovița
Sistarea temporară a alimentării cu gaze naturale în județul Dâmbovița
S-au născut mai mulți copii în județul Dâmbovița
Crucea Roșie Dâmbovița a început o nouă campanie de informare COVID-19
251 de joburi pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Pandemia... New World Order (II)

Cu lacătul pus la gură (masca botniță), și care ne ia respirația, cu un noian de interdicții, cătușe la libertatea noastră de mișcare, astfel că protestul în stradă este în bătaia puștii... legiuite, și la purtător, obligatoriu, cu „pașaportul anticoronavirus”,

[citește tot...]

Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Follow artpress_tgv on Twitter






Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale