Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



14.11.2018 00:20

La o familie a cărei casă a fost afectată în urma unui incendiu,


A A

Acțiune umanitară a pompierilor dâmbovițeni

Acțiune umanitară a pompierilor dâmbovițeni

❚ O familie cu 2 copii din Bucșani risca să rămână sub cerul liber acum, în pragul iernii, casa acestora fiind foarte afectată de un incendiu ❚ Cadrele ISU „Basarab I” Dâmbovița, prin Asociația „Salvatorii Dâmbovițeni”, au desfășurat o acțiune umanitară, ajutând familia cu tabla necesară refacerii integrale a acoperișului locuinței

 

D.PETRE

 


 

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița a venit în sprijinul unei familii din comuna Bucșani, ajutând-o să- și refacă integral acoperișul casei ce fusese mistuit de flăcări. În urma unui incendiu izbucnit în data de 29.10.2018 la o gospodărie din comuna Bucșani, o familie cu 2 copii risca să rămână sub cerul liber acum, în pragul iernii, casa acestora fiind foarte afectată de foc. Dovedind încă o dată spirit de solidaritate pentru semenii lor, cadrele ISU „Basarab I” Dâmbovița, prin Asociația „Salvatorii Dâmbovițeni”, au desfășurat o acțiune umanitară, ajutând această familie cu tabla necesară refacerii integrale a acoperișului locuinței.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Câștigul salarial mediu în Dâmbovița, sub media națională
Situație sumbră la parcul auto al Ambulanței
Polițiștii au împânzit drumurile publice
Cercetat de polițiști pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere
Jandarmii, în acțiune de prevenire pentru siguranța elevilor
Atelier antidrog pentru asistenții sociali
Direcția Silvică Dâmbovița Gestionează 45% din suprafața forestieră a județului
Tânăr cercetat pentru inducerea în eroare a polițiștilor
Schimbări pentru Complexul de Vânătoare de la Bolovani
228 de locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Șoșocismul de mahala

Așa ar putea fi caracterizată ciorovăiala grotescă dintre senatoarea bântuită de un egocentrist violent, pe numele ei, pe care îl mai poartă încă, Șoșoacă Ivanovici Diana și soțul ei, la fel de egocentru, Șoșoacă Silvestru, ambii închipuindu-se fiecare buricul Universului. Pe mine, unul, nu mă interesează de unde s-au luat, însă spectacolul, repet, grotesc, pe care îl oferă pe micile ecrane dă... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale