Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



09.07.2015 00:19

Pamflet


A A

Aceeași herghelie cu altă pălărie

Aceeași herghelie cu altă pălărie

ALINA MAVRODIN VASILIU


Vechea zicală „aceeași Mărie cu altă pălărie” are și varianta „la vremuri noi, tot noi”. Dacă la modă e corupția și n-o scoatem din vogă indiferent cum am vota, atunci mai putem să zicem fără teama de a greși că vedem în exercițiul funcțiunii aceeași herghelie, dar cu altă pălărie. O pălărie de adormit copiii cu povești despre dreptate, normalitate și mai ales despre interesul național.

Insist pe subiect nu din lipsă de inspirație, fiindcă am și altele pe care abia-abia de le mai pot ține să nu explodeze din pix ca din tun. Bat șaua și iar o bat, de-o vreme o bat întruna. Mă gândesc că doar-doar o pricepe iapa și, odată cu ea, herghelia penală pe care actuala putere pare să o fi preluat întâi ca pe o grea moștenire, pentru ca apoi să o călărească. Cine mă cunoaște cât de cât știe că mie mi-au plăcut mereu provocările jurnalistice, atunci când au venit de la gloabe politice. Vezi, de-aia mi-au și rămas încă neșterse din memorie cele pe care mi le-a lansat Nașul PDL prin 2009: „Sunteți în căutare de cai morți. Nu găsiți nimic”. „Oh, da? Hai să le căutăm!”, mi-am zis imediat. Și mi-am propus să caut potcoavele mârțoagelor penale ale Nașului PDL până când i-am descoperit toată herghelia care făcuse din județul Dâmbovița un fel de El Dorado. Ca-n vestul sălbatic a călărit bugetele, încât praful și pulberea au rămas în urma hergheliei fostei puteri.

Ceva copite-n gură și-n figură a primit și Trustul nostru de presă, că doar nu de voie, ci de nevoie am renunțat la TV ARTPRESS și la RADIO „D”. Ba a mai trebuit să ne vindem și sediul. Să fie sănătos (sau sănătoși!) cei care l-au cumpărat de gura Nașului PDL și pe mâinile „adversarilor” săi politici. Acușica văd că noii proprietari l-au transformat în sediu de partid. Vedeți dumneavoastră cum altă herghelie sau de fapt cam aceeași herghelie, dar cu altă „pălărie” de partid, s-a apucat de „altă” politică în Dâmbovița? Ei zic că e una de „interes național”, da’ prost e cine-i crede.

Eu însă văd cum dau năvală la fostul nostru sediu de pe bulevardul gării aceleași mârțoage penale care au găsit încă o bortă-n gardu’ actualei puteri. Ăia cărora le e mică gaura-n gard ca să încapă la „partid” cu toate dosarele lor penale nu disperă. Sar gardu’ cu ele și gata! Sunt gloabe olimpice la sportul ăsta. Că unele s-au metamorfozat mai nou în cai de rasă, sub conducerea altor nași, o fi în spiritul sloganului de campanie „dreptate și normalitate”, iar dâmbovițenii, ca proștii, n-au înțeles în 2012 adânca lui semnificație. Ei lasă, că între timp s-au prins. Ne-a luat și nouă ceva vreme să vedem limpede cum stau lucrurile.

Asta și pentru că fosta și actuala herghelie a nașilor de partide ne-a azvârlit mult praf în ochi prin gurile critice ale „adversarilor” ei politici. Acu’, după trei ani de coabitare, multă lume se trezește din basmele politice de adormit copiii și constată că, sub o „nouă” pălărie, județul e călărit de aceeași herghelie. Greu de hrănit, greu de oprit! Dar nu e imposibil! Merită încercat!

www.alinamavrodin.ro



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Haremu' lu' Țuțu
Funcția și orgasmul
Viceprimăgărița
Miorița românească vs flota de război rusă. Vivat!
Lucrături tainice
Fariseii... disidenți
Dezertări misterioase
Ce de bile în Parlament…
Haida-ha! Dă mai tare muzica!
Comedie în interes național


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Haosul public și distrugerea națiunii române

GEORGE COANDĂ


România a intrat într-o periculoasă stare de haos public produsă de o dramatică degringoladă. Vinovații sunt și din lăuntrul său și din afara sa. Iar vinovații din lăuntrul său sunt cei cărora le încredințăm puterea cu mâna noastră, adică prin vot. Lipsiți de demnitate patriotică, de responsabilitate față de cei care le-au încredințat puterea ca să le diriguiască soarta, nu... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale