GEORGE COANDĂ

Pare incredibil, dar este adevărat. Emoţionant de adevărat. Iar, cel ce, acum, semnează acest editorial de eveniment, depune mărturie că, în urmă cu 52 de ani, nu credea, privind pe atunci în zarea timpului, consemnând la acea vreme premieraFestivalului Naţional de Romanţe „Crizantema de aur”, că va fi editorialistul cronicar şi al ediţiei din cel de-al nouăsprezecelea an din al doilea deceniu al secolului XXI şi al mileniului al treilea după Hristos. Impresionant, nu? Cu alte cuvinte „Crizantema de aur”, a făcut/face istorie culturală, festivalul fiind, de fapt, el insuşi istorie. Şi cu fiecare ediţie, în sipetul festivalului au fost agonisite amintiri, noianuri de emoţii, învingători şi învinse – chipuri pe pânza vremii -, romanţa ne uneşte în ton cu vremurile, eternul sentiment al iubirii fiind numitorul comun al acestui cântec al dorului. Şi odată cu apariţia în peisajul cultural al ţării a Centrului pentru UNESCO „Cetatea Romanţei” (iniţiatori cu sufletul şi fapta: Alina Mavrodin Vasiliu şi Teodor Vasiliu), festivalul muzical autumnal de la Târgovişte şi-a schimbat fundamental ţinuta, de la calitatea secţiunilor de interpretare şi creaţie la prezenţa scenică şi scenografie, publicul prezent în serile „Crizantemei”, statornicitor, iubitori ai romanţei, oferindu-i-se, mai mult, dăruindu-i-se, mai mult,magia unui spectacol, înnobilându-le inima trăirea. Astfel că, acum, la 52 de ani de la debutul său sub murmurul de romanţă albă al zăpezilor din decembrie 1968 („Ou sont les neiges d’antan?”, cum ar spune poetul iubirilor hoinare Francois Villon), „Crizantema de Aur”, sub ninsoare ruginită a frunzelor de castan, de pe bulevardul romantic al Cetăţii îşi trăieşte o altă înflorire spectaculară şi magică. Şi peste frământările şi cutremurele existenţei noastre cotidiene şi peste toate bătăliile politice, haideţi să nu ne lăsăm furaţi, măcar în aceste trei seri ale „Crizantemei”, de tandrul fior al romanţei. Şi, sufleteşti, vom fi mai buni, cântându-ne o vioară dorul.