Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



20.09.2021 00:09

Liga I. Chindia Târgoviște - Farul Constanța 2-0 (1-0)


A A

A doua victorie consecutivă

A doua victorie consecutivă

* Chindia a reușit să deschidă scorul în finalul primei reprize prin Dani Popa, cel care a fost lansat de Șerban, l-a depășit de Ghiță și a șutat fără speranțe pentru Aioani

* Chiar dacă oaspeții au dominat la capitolul posesie, nu au reușit să producă pericol, iar Chindia a dat lovitura decisivă în finalul jocului, prin Popa, care a marcat după  o pasă excelentă în adâncime din partea lui Celea

* Farul nu a avut puterea să intre în joc și a avut o singură ocazie mai importantă, prin Betancor, al cărui șut din lovitură liberă a fost reținut de portarul Chindiei

* Formația târgovișteană a obținut astfel a doua victorie consecutivă, a ajuns la 12 puncte și începe să se apropie de zona locurilor de play-off

 

Revenirea pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești a fost favorabilă Chindiei, care a reușit unul dintre cele mai bune meciuri din acest sezon, în etapa cu numărul 9, în fața celor de la Farul Constanța. Echipa lui Emil Săndoi a amintit de prestațiile din finalul sezonului trecut, a fost bine organizată în apărare și a lovit de două ori, prin Dani Popa. Formația târgovișteană a obținut astfel a doua victorie consecutivă, a ajuns la 12 puncte și începe să se apropie de zona locurilor de play-off. Pentru Chindia urmează un nou joc dificil, în deplasare, la FC Argeș.

Repriză bună

Chindia a început bine meciul și a fost periculoasă încă din minutele de început ale partidei de la Ploiești, însă lovitura de cap a lui Cantave a fost reținută de Aioani (7). Meciul a fost unul echilibrat, Farul a ajuns rar la poarta Chindiei, singura ocazie mai importantă a purtat semnătura lui Ganea, însă șutul acestuia a trecut pe lângă poarta lui Căbuz (35). Chindia a reușit să deschidă scorul în finalul primei reprize prin Dani Popa, cel care a fost lansat de Șerban, l-a depășit de Ghiță și a șutat fără speranțe pentru Aioani (40). Formația lui Emil Săndoi ar fi putut să intre la pauză cu un avantaj de două goluri, dar șutul lui Neguț a lovit bara porții oaspeților (45).

Popa a reușit „dubla”

Echipa târgovișteană a reușit să gestioneze perfect repriza secundă și a ținut Farul departe de poarta lui Căbuz. Chiar dacă oaspeții au dominat la capitolul posesie, nu au reușit să producă pericol, iar Chindia a dat lovitura decisivă în finalul jocului, prin Popa, care a marcat după  o pasă excelentă în adâncime din partea lui Celea (84). Chiar dacă a încercat să forțeze, Farul nu a avut puterea să intre în joc și a avut o singură ocazie mai importantă, prin Betancor, al cărui șut din lovitură liberă a fost reținut de portarul Chindiei (90+4).

Caseta tehnică

Stadion: „Ilie Oană” - Ploiești. A marcat: Dani Popa (40, 84). Cartonașe galbene: Iacob (90+3) / Artean (54), Dobrosavlevici (70). Au arbitrat: Andrei Chivulete - Vladimir Urzică și Andrei Constantinescu.

Chindia: Căbuz – Căpușă, Celea, Iacob, C. Dinu – M. Dulca, Popadiuc (90+1 Roumpoulakou) – Neguț, M. Șerban (86 A. Șerban), Cantave (77 Kocic) – D. Popa (86 Corbu). Antrenor: Emil Săndoi.

Farul: Aioani – Dussaut (46 Mladen), Larie, Ghiță, Boboc – Artean, R. Pires (46 Dobrosavlecivi), Purece (76 Petre) – G. Ganea (61 Ciobanu), Betancor, Pitu (46 Sali). Antrenor: Gheorghe Hagi.

Cosmin Sava



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Pas important spre semifinale
Ce provocare și-a ales Boriga!
Cezar Papoe câștigă Turneul ITF J60 din Antalya
CSȘ Târgoviște, implicat în multe competiții
Ne-a părăsit Nicolae Guțoiu
Înfrângere pe terenul liderului
Play-off-ul, interzis pentru echipele dâmbovițene
Victorie cu mari emoții
Decizii dure la Comisia de Disciplină și Etică
Titu pierde la Urziceanca


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Să nu ne uităm istoria

Când îți uiți istoria, ca popor, efectul este unul singur și tragic: ești exclus din istorie. Când, de bunăvoie, sau la ordinul venit de la un factor de putere dictatorial de peste fruntarii - de pildă de la tiranii inventatori ai globalizării neo-marxiste – îți uiți trecutul, mai ales lecțiile sale existențiale, este bine știut/și de știut că nu ai posibilitatea să-ți prevezi și, astfel, să-ți construiești viitorul.

[citește tot...]





Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale