Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



23.07.2014 00:10

Inaugurată la 22 noiembrie 1974,


A A

„Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgoviște a fost o tribună de lansare a artiștilor”

„Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgoviște a fost o tribună de lansare a artiștilor”

❚ Reintrată de curând oficial în patrimoniul UGSR, Casa de Cultură a Sindicatelor așteaptă cu sufletul la gură, de zeci de ani, să-și recapete strălucirea pe care, la rându-i, a oferit-o atâtor generații de artiști ❚ Director al acestei instituții de aproape 40 de ani, prof. Mihai Alexandru o consideră „un brand pentru municipiul Târgoviște și județul Dâmbovița prin activitățile cultural-artistice, științifice, tehnice și expoziționale de înaltă ținută”

Interviu cu prof. Mihai Alexandru,

directorul Casei de Cultură a Sindicatelor din Târgoviște

 

PETRE DRĂGUȚOIU


Rep.: Uniunea Generală a Sindicatelor din România (UGSR), la al cărei congres de sâmbătă, 19 iulie a.c., a fost făcută revocarea fostei conduceri și pentru administrarea și înstrăinarea frauduloasă a patrimoniului, a ales un nou președinte, Marcel Iancu, și prim-vicepreședinte, Cristinel Godinac. În acest context, pe plan județean, președintele Emil Boghină a menționat recuperarea Casei de Cultură a Sindicatelor din Târgoviște, al cărei director sunteți de câteva decenii, iar despre așteptarea acestui act reparator am discutat de nenumărate ori...

Mihai Alexandru: Noi politică nu facem decât... culturală, iar Casa de Cultură a Sindicatelor, inaugurată în 22 noiembrie 1974, a reprezentat și reprezintă, prin acte indubitabile ale justiției și actul cadastral, patrimoniul Uniunii Generale a Sindicatelor din România. Această instituție a reprezentat un brand pentru municipiul Târgoviște și județul Dâmbovița prin activitățile cultural-artistice, științifice, tehnice și expoziționale de înaltă ținută, desfășurate de-a lungul celor 40 de ani de activitate, care se împlinesc în acest an.

Rep.: Menționați-le pe cele pe care dumneavoastră, cu o experiență de-o viață, le considerați cele mai reprezentative.

M.A.: Festivalul Național de Creație și Interpretare a Romanței «Crizantema de Aur», Stagiunea teatrală permanentă, Spectacolele de folclor ale orchestrei profesioniste a Sindicatelor „Chindia”, Festivalul filmului documentar „Contemporania”, Festivalul de umor „Ridendo”, Castingul „Mores”, Amfiteatrul Artelor, Expoziții de invenții și inovații, Expoziții de pictură, grafică, fotografie și filatelie etc.

Rep.: Doriți să remarcați câteva dintre personalitățile afirmate în plan artistic pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Târgoviște și rămase în cartea de valori pe plan județean și național?

M.A.: Deocamdată nu sunt pregătit și nu vreau să uit pe cineva. Dar întrebarea rămâne de actualitate și menționez că instituția Casei de Cultură a Sindicatelor din Târgoviște a fost o tribună de lansare și a artiștilor amatori, unii deveniți profesioniști prin Ansamblul de Cântece și dansuri „Fir de Dor”, Studioul de teatru „Mihai Popescu”, Teatrul pentru copii și tineret „Neghiniță” etc.

Rep.: Prezentați-ne și câteva proiecte, chiar cu rezonanță mai practică și folositoare pentru cursanți.

M.A.: În derulare sunt o serie de proiecte cultural-educative cu sprijinul unor centre culturale din țară, cu care organizăm cursuri de limbi străine cu atestate, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Solicităm sprijin, pentru alte proiecte și programe, din partea Consiliului Județean Dâmbovița și a Consiliului Local al Municipiului Târgoviște.

 

 

 



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Trimis de Iosifescu Alice- Targoviste. la 25.07.2014 23:51

Felicitari domnului profesor Mihai Alexandru. Ma bucur sa-l revad prin intermediul ziarului dvs.-chiar daca este vizibila trecerea anilor.
Vreau sa completez cu o informatie despre care este posibil ca domnul profesor sa fi uitat.In anii 1977-1982 , cand eu eram eleva la primara, in cadrul Casei Sindicatelor domnul Mihai organiza cursuri de chitara - un fel de scoala de vara-.Acolo ne preda un anume domn instructor Podet.Era foarte interesant cursul iar noi elevii- cursantii pasionati de chitara, chiar si in timpul vacantei veneam si ne instruiam.Era foarte educativ.Se organizau si spectacole iar noi eram invitati pe scena sa cantam .Se organizau cursuri pentru mai multe instrumente.Nu mai stiu daca acum tinerii mai sunt interesati, dar stiu ca in anii aceia noua ne placea foarte mult.Aveam activitate in toata vacanta , de vara mai ales si ne petreceam timpul in mod frumos.Ii doresc domnului Mihai ALexandru multa sanatate.


Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

"Nu cred că aș fi învățat limba română dacă nu mi-ar fi plăcut poporul român!"
Greva de la QUADRA merge înainte!
Recensământul populației, în faza recenzării la domiciliu,
„La COS Târgoviște, salariile sunt dezamăgitor de mici”
Majorarea salariului minim... la alegere!
„Sunt 200 de șomeri înregistrați la AJOFM care ar putea să revină”
„Automecanica Moreni stă mai bine decât fabricile de la Cugir”
Îngrijorări sindicale legate de conflictul Rusia – Ucraina!
Societățile din Apărare nu au bugetele aprobate pe 2021
Alianța de guvernare PSD-PNL, sub lupa sindicală


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Șoșocismul de mahala

Așa ar putea fi caracterizată ciorovăiala grotescă dintre senatoarea bântuită de un egocentrist violent, pe numele ei, pe care îl mai poartă încă, Șoșoacă Ivanovici Diana și soțul ei, la fel de egocentru, Șoșoacă Silvestru, ambii închipuindu-se fiecare buricul Universului. Pe mine, unul, nu mă interesează de unde s-au luat, însă spectacolul, repet, grotesc, pe care îl oferă pe micile ecrane dă... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale