Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



15.05.2019 00:18


A A

30 de tone de pește, confiscate după 115 percheziții domiciliare în România

30 de tone de pește, confiscate după 115 percheziții domiciliare în România

ANDREI VASILIU


Ieri dimineață, polițiștii români, precum și cei din Italia, Spania, Franța și Ungaria au pus în aplicare peste 150 de mandate de percheziție domiciliară, în vederea documentării activității infracționale a unui grup organizat, care se ocupa cu activități ilegale din domeniul pescuitului, achiziției, transportului și comercializării peștelui impropriu consumului. În România, polițiștii au pus în aplicare 115 astfel de mandate de percheziție domiciliară, atât în județul Dâmbovița, cât și pe raza municipiului București și a județelor Constanța, Călărași, Argeș, Ilfov, Tulcea, Ploiești, Brașov, Brăila, Buzău, Vâlcea, Giurgiu și Maramureș. Alături de ei au fost și reprezentanți ai Poliției Naționale din Spania. La rândul lor, polițiștii români au participat la acțiunile similare care au loc pe teritoriul Italiei, Spaniei, Franței și Ungariei. Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și, având în vedere complexitatea cauzei, precum și caracterul transfrontalier, cazul a fost deschis la nivelul EUROJUST, fiind efectuate anchete în Italia, Spania, Franța, Ungaria și Portugalia, coordonate direct de EUROJUST și EUROPOL.

Cum acționa grupul infracțional organizat. România, piața de desfacere

Gruparea, formată din sute de persoane (români, francezi, italieni și maghiari), ar fi creat un adevărat mecanism pentru procurarea ilegală a peștelui, din afara țării, pentru transportul acestuia și, ulterior, pentru comercializarea lui în România. Ea nu funcționa după un sistem piramidal ci, dimpotrivă, acționa pe mai multe paliere, la nivelul cărora erau constituite grupuri distincte, în funcție de obiectul de activitate (braconaj piscicol / transport marfă / comercializare etc.). Produsele piscicole erau obținute din apele teritoriale ale Italiei, Spaniei și Franței, unde pescuitul era interzis, peștele din acele zone fiind impropriu consumului. Ulterior, cantitatea rezultată în urma braconajului piscicol era depozitată și transportată fără a avea autorizație sanitar-veterinară, așa cum impune legislația europeană și română în domeniu. Aducerea în România a peștelui s-ar fi realizat prin folosirea unor documente falsificate, membrii grupării efectuând achiziții intracomunitare, prin intermediul unor societăți românești cu obiect de activitate în domeniul comercializării produselor piscicole, special înființate pentru a servi activității infracționale.

Peștele nu era destinat consumului

În urma cooperării internaționale dintre Poliția Română cu autoritățile polițienești din Spania, Ungaria, Franța, Italia și Portugalia, a fost documentată activitatea grupării infracționale, iar toate informațiile existente s-au valorificat prin blocarea accesului pe piața românească a 30 de tone de pește, impropriu consumului, a cărui valoare s-ar fi ridicat la aproximativ 600.000 de lei. Cu sprijinul Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a fost distrusă întreaga cantitate de pește confiscată.

S-a început urmărire penală in rem

În cauză, a fost dispusă începerea urmăririi penale in rem și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, comercializare de produse alterate, evaziune fiscală, precum și deținere, transport și comercializarea fără documente legale a peștelui. „Menționăm că documentarea activității infracționale s-a desfășurat de către polițiști din cadrul Direcției de Ordine Publică, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., Inspectoratului de Poliție Județean Arad, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române, Autorității Naționale Sanitare Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor și Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul A.N.A.F.”, au precizat reprezentanții IPJ Dâmbovița. La închiderea ediției, potrivit informațiilor primite de la IPJ Dâmbovița, perchezițiile din județul nostru au avut loc pe raza localității Crevedia, la domiciliul a 2 bărbați și la sediul unei societăți comerciale. Au fost indisponibilizate documente contabile, ștampile și 9900 de lei. Totodată, a fost pus în executare un mandat de aducere, persoana depistată urmând a fi condusă la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța pentru audieri.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Proiectele europene de apă și canalizare, în colimator
Drumuri județene asfaltate din bugetul CJD
Parlamentul European - whisky sau limonadă?
Maternitatea Spitalului Județean, dotată cu ajutorul Simonei Halep
Dezmăț estival
Pesta porcină, rezultatul comerțului ilegal cu animale
Șantiere CJD, luate la pas
Perfectul fariseu politic
Centura Târgoviștei merge înainte, indiferent de sursa finanțării
Proiectele europene, sub monitorizare la nivel regional


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Parlamentul European - whisky sau limonadă?

“Parlamentul European e precum băutura Canada Dry, pare whisky, dar e limonadă”. Așa am învățat acum 20 de ani la masterul în studii europene de la Bruxelles. “Orice Executiv se bazează pe o majoritate în Legislativ pentru a pune în aplicare un program de Guvernare”, completa profesorul. Desigur, la nivel european situația este mai complexă, dar poate inspirarea din sistemele democratice funcționale e ceva de aprofundat.

[citește tot...]

Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Follow artpress_tgv on Twitter






Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale