Teme principale
- Actualitati
- Anchete
- Interviuri
- Vox populi
- Politic
- Social
- Economic
- Cultura.Invatamant
- Caleidoscop national
- Panoramic sportiv
- Divertisment
- TV ARTPRESS
Prima paginĂŁ (PDF)
Newsletter
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email
03.03.2023 00:16
Inspectorul școlar general din Dâmbovița, despre...
Simulările examenelor de la nivel județean

În lipsa tezelor semestriale, elevii din anii terminali au susținut simulări pentru examenele naționale care vor avea loc în vara acestui an. La nivelul județului Dâmbovița, probele au fost organizate în perioada 30 ianuarie – 1 februarie 2023. Subiectele au fost stabilite de către Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Dâmbovița pentru fiecare disciplină. Inspectorul școlar general, prof. Ileana Nicolescu, a transmis că aceste evaluări au primit un feedback pozitiv, atât din partea cadrelor didactice, cât și din partea părinților elevilor.
„În perioada 30 ianuarie - 1 februarie 2023, am organizat o testare la nivel județean pentru a simula examenele naționale. Consiliile Consultative s-au întrunit, coordonați de inspectorii de specialitate și au elaborat subiecte potrivit modelelor elaborate de Centrul Național de Evaluare și Examinare”, a declarat prof. Ileana Nicolaescu, inspectorul școlar general al județului Dâmbovița.
În zilele de 30 și 31 ianuarie, elevii de clasa a 8-a au susținut probele la Limba și literatura română și Matematică. De asemenea, elevii de clasa a 12-a au susținut probele în aceeași perioadă, iar pe 1 februarie proba la alegere. Rezultatele au fost comunicate doar pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița. La jumătatea lunii martie 2023 vor fi organizate și simulările naționale pentru elevii claselor a 8-a și a 12-a.
„La sfârșitul lunii februarie, am avut o întâlnire cu toți directorii unităților de învățământ pentru a găsi soluții pentru îmbunătățirea rezultatelor. Totodată, elevii se pregătesc de simulările naționale, stabilite la jumătatea lunii martie prin Ordin de ministru”, a mai transmis inspectorul școlar general, Ileana Nicolaescu.
Inspectorul școlar general a mai semnalat că au fost obținute note foarte mici la Matematică, atât pentru elevii de la clasa a 8-a, cât și pentru cei de la clasa a 12-a.
„Din păcate, am constatat că s-au obținut note foarte mici la Matematică. Și elevii de la clasa a 8-a, și cei de la clasa a 12-a au obținut punctaje mici la această disciplină și probabil aici se observă și efectele pandemiei, când erau organizate cursuri online”, a mai precizat Ileana Nicolaescu.
Ștefan Khalil
Comentarii
sau
AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook
Din aceeaÂși categorie
„Eroica”, la o lansare patriotică„Pictură plus pictură egal pictură”
ÎPS Nifon, la hramul Catedralei Patriarhale din București
CJD, în Programul pentru școli al României
Evenimente educaționale importante la ISJ Dâmbovița
Sfinții Împărați Constantin și Elena
Grevă de avertisment și în învățământul dâmbovițean
Începe Evaluarea Națională la clasa a IV-a
Peste 15.000 de vizitatori la Noaptea Muzeelor
Imnografia creștină, izvor al Sfintei Tradiții
Editorial
Lumea între ciocniri de valuri (II)

GEORGE COANDĂ
Fascinant, nu? Oare, însă umanitatea, estabilishment-ele și leadership-urile sociale, economice, politice cu deosebire au luat seama la vuietul celui de-al Treilea Val al Schimbării care se auzea încă de acum patru decenii și mai bine? Se pare că nu. Că interesele imediate și meschine, și egocentriste ale corporatismului, mai ales ale celui american, au făcut ca „șocul viitorului”, teoretizat de același... [citește tot...]
Posta redactiei: fii jurnalist !
Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.
Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
