Aşa cum se distinge cu claritate şi în Parabola Bunului Samaritean, evreii îi dispreţuiau pe samariteni. Un evreu credincios nu ar fi ales niciodată să treacă prin Samaria pentru a ajunge în Galileea. Uimirea femeii samarinence legată de cererea lui Iisus de a-i oferi apă provine din credinţele diferite ale samarinenilor şi iudeilor.

Dacă cei dintâi considerau că o femeie aflată în perioada de ciclu era necurată, dar nimic din ce atingea nu era necurat, evreii credeau că o astfel de femeie transmitea necurăţenia la tot ce atingea. Aşadar, un evreu s-ar fi putut considera necurat din punct de vedere ceremonial prin atingerea galeţii samarinencii de la fântână.

Esenţa acestei pilde este interacţiunea dintre Iisus şi femeie. Din conversaţia dintre cei doi putem desprinde mai multe învăţăminte: Samaritenii acceptau numai primele cinci cărţi ale Bibliei, dar acest lucru nu era o barieră pentru Hristos. Nu este nevoie să aştepţi să ai o deplină înţelegere pentru a veni spre Iisus. Într-adevăr, este remarcabil faptul că samaritenii, mai puţin luminaţi decât iudeii, s-au dovedit a fi mai ospitalieri cu lumina adusă de Iisus; Bunătatea întrezărită în replicile femeii este o dovadă a deschiderii ei către Iisus.

Deşi adeseori dezamăgită, ea nu se poate opri să caute speranţă, chiar dacă iudeii nu au amestec cu samarinenii; Bunătatea ei este răsplătită. Întrebările ei sunt binevoitoare, iar Iisus o ceartă cu blândeţe. La un moment dat, El îi mărturiseşte că este Mesia şi îi scoate la iveală păcatul ei de căpetenie. În pilda samarinencii, ni se arată că până şi cel mai mare păcătos poate fi adus cu blândeţe către Domnul, pentru ca apoi să le devereasca celorlalţi că şi ei pot fi mântuiţi.

Pr. Miloș Gheorghe Cătălin, Capela Spital Ochiuri,

com. Gura Ocniței, Protoieria Târgoviște Nord