GEORGE COANDĂ

N-aş vrea să cred să cred că ţara mea este generatoare de crimă în toate felurile, de la crima moral-politică, la asasinat, și asta după 35 de ani de la trimiterea la „groapa istoriei” a „orânduirii socialiste”, sau, mă rog, comuniste, în viziunea unora. Era să fie raiul pe pământ, cum am crezut cu tembelă naivitate că va fi, hulind noi vechea societate în care răul colcăia pretutindeni.

Savanţii de duzină se vor sufoca explicându-mi, dorind să nu facem vreo comparaţie cu România antedecembristă că, asta e, pornirea criminală este în firea omului încă de la ivirea sa pe planeta Terra. Dar foarte puţini specialişti, în comportamentul psihomatic şi social al fiinţei umane, nu se lasă păcăliţi şi caută să descopere care este adevăratul motiv al înspăimântătorului fenomen criminogen de pe meleagurile noastre. De bună seamă că există, şi se manifestă într-o proporţie redusă, pornirile moştenite.

Omul nu a ajuns, in integrum, la condiţia de a fi îngerul lui Dumnezeu, lombroziano-freudian bine explicitată, însă generalizarea fenomenului criminogen în România postdecembristă are câteva cauze – şi nimeni nu mă poate convinge că nu este aşa – produse de erorile premeditate, ale „democraţiei originale”, în care libertatea individului (dar şi a colectivităţii), a deraiat în libertinaj haotic, al cărui rezultat va fi (şi de asta mi-e teamă) disoluţia statului românesc, a naţiunii.

(va urma)