Când, deunăzi, în Parlamentul Republicii Moldova, s-a iscat o hărmălaie care s-a lăsat şi cu bătaie, pe chestia alungării, pe bună dreptate, din Constituţie a prevederii de inspiraţie moscovit-bolşevică privitoare la limba vorbită în sfertul de Românie de dincolo de Prut, poate nu toată lumea a sesizat fondul problemei.

S-a cerut de către deputaţii Partidului Acţiune şi Solidaritate/PAS-pro-UE şi Pro-România – ca sintagma „limba moldovenească”, o invenţie stalinistă, să fie înlocuită cu aceea de „limba română”, pentru că e limpede ca lumina zilei că în Basarabia se vorbeşte de pe vremea lui Bogdan I, întemeietorul Ţării Moldovei dintre Carpaţi, Ceremuş, Nistru, Dunăre şi Marea Neagră şi până în zilele noastre, dulcea şi sfânta limbă a lui Mihai Eminescu şi Sadoveanu.

Şi cu toată opoziţia violentă a deputaţilor Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor şi a ălora din Şor, cererea a trecut şi, ca atare, în Constituţia Republicii Moldova limba română îşi va ocupa locul de onoare. Şi, hodoronc-tronc, în aparenţă, Kremlinul lui Putin s-a făcut foc şi pară, iar cei în necunoştinţă de cauză - mai corect, a problemei -, s-au întrebat/se întreabă de ce?

În această chestiune, naivitatea ar fi o capcană. Căci, este bine a se şti că Moscova – indiferent că a fost bolşevică, şi că, acum, e capitalist putinistă, dar cu ticuri dictatorial staliniste – nu va renunţa, nici dacă e să se năruiască Kremlinul, la ce a fost imperiul ţaristo-sovietic, dorindu-şi cu criminală ardoare să-şi recucerească vechile prăzi în pământurile altora.

Or, Republica Moldova/Basarabia, şantajată de trei decenii de după năruirea URSS, cu Transnistria – aşa-zisa Republică Moldovenească Nistreană -, pe care ţarul Putin o consideră teritoriu al Federaţiei Ruse, este pe trend geopolitic, aşa minusculă statal geografic cum este, de o importanţă geostrategică uriaşă, readusă, fie şi cu de-a sila în sfera de influenţă a Moscovei, constituind un „cap de pod” spre UE/NATO şi o reinstalare a „imperiului răului” la Gurile Dunării.

(va urma)