Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



11.03.2020 00:10

Chindia a ajuns pe peultimul loc


A A

Moldovan nu își face griji în privința retrogradării

Moldovan nu își face griji în privința retrogradării

❚ Formația târgovișteană are o misiune foarte grea și în etapa următoare, când se deplasează pe terenul uneialteechipe cu mare nevoie de puncte, Dinamo București ❚ „Nu este nicio problemă dacă vom retrograda, nu am fi nici primii, nici ultimii, important e să avem demnitate, să jucăm pe viață și pe moarte”, a spus antrenorul Chindiei, Viorel Moldovan ❚ „Am avut o a doua repriză foarte bună și o prima bună. Sunt mulțumit de ce au arătat pe teren băieții mei, una peste alta”, a transmis și Leo Grozavu, tehnicianul lui Sepsi

 

COSMIN SAVA

 


 

Chindia a remizat în ultima etapă, 1-1 la Ploiești cu Sepsi Sfântu Gheorghe, iar acest rezultat a făcut ca echipa târgovișteană să ajungă pe loc direct retogradabil. Jocul a arătat puțin mai bine, numai că situația din clasament nu este deloc una liniștitoare, iar formația târgovișteană are o misiune foarte grea și în etapa următoare, când se deplasează pe terenul unei alte echipe cu mare nevoie de puncte, Dinamo București. Deși a ajuns pe loc retrogradabil, Viorel Moldovan nu este îngrijorat și anunță că nu ar fi o tragedie dacă Chindia ar retrograda.

„Nu am niciun stres!”

„Situația din clasament nu ne îngrijorează absolut deloc. Nu este nicio problemă dacă vom retrograda, nu am fi nici primii, nici ultimii, important e să avem demnitate, să jucăm pe viață și pe moarte. Eu îmi doresc, voi face tot posibilul ca echipa să rămână în prima ligă, nu am niciun stres. Asta este situația cu coronavirus, nu îmi dă fiori deloc acest virus, nu că sunt curajos, Doamne ferește, trebuie să avem grijă și sper să treacă panica asta, fiindcă toată lumea e panicată pe această temă. Îmi pare rău că nu am avut suporterii în tribune”, a transmis Viorel Moldovan, conform DigiSport.

Grozavu, nemulțumit de rezultat

De partea cealaltă, Leo Grozavu s-a declarat nemulțumit de rezultatul final, pentru că echipa lui a avut multe ocazii de a marca. Antrenorul celor de la Sepsi a spus,în schimb,că este mulțumit de joc și speră ca echipa lui să arate și mai bine în următoarele partide. „Am pierdut două puncte, am câștigat unul, luați-o cum vreți. Mai contează? N-am știut să profităm de situațiile avute. Am avut o a doua repriză foarte bună și o prima bună. Sunt mulțumit de ce au arătat pe teren băieții mei, una peste alta. Sigur, mi-aș fi dorit mai mult, dar nu i-am certat la final. De regulă, încerc să mă stăpânesc la final de meci, la cald. Se întâmplă câteodată să nu-ți iasă cum vrei, nu sunt nemulțumit. Am făcut câteva greșeli inerente pe un asemenea teren greu. ținând cont că am avut un meci solicitant în urmă cu câteva zile, îmi felicit echipa.Luăm meci cu meci, încercăm să câștigăm mereu trei puncte. Ne vom strădui la fiecare partidă să luăm maximum. Nu ne-am propus o țintă. Trebuie să fim mai buni de la meci la meci, să ne pregătim”, a declarant antrenorul celor de la Sepsi.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Dani Popa s-a izolat la Pietroșița
Lupta pentru promovare e echilibrată la Promoție
Salariații MTS vor salarii întregi
Fără vești de la volei
Ancuța Stoenescu, despre amânarea Jocurilor Olimpice
Multe echipe în lupta pentru evitarea retrogradării
Cine ar promova acum în Liga a IV-a?
Chindia va pierde mulți jucători
"Noua Chindie - Chindia Târgoviște"
Cum gestionează cluburile criza provocată de coronavirus


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Brandul de media sau chiar mai mult?

DAN LUCA


 

Activând în domeniul comunicării, cercetarea asupra evoluției presei europene m-a fascinat de ani de zile. Am considerat că este bine să ne exprimăm gândurile deschis, iar articolele precum ″Presa viitorului″ (din PR Romania) sau ″Jurnalistul Twitter și finanțarea sa″ au avut un impact plăcut la timpul lor.

 

De câteva săptămâni, în calitate de vicepreședinte al Grupului... [citește tot...]



Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Follow artpress_tgv on Twitter






Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale