Teme principale
- Actualitati
- Anchete
- Interviuri
- Vox populi
- Politic
- Social
- Economic
- Cultura.Invatamant
- Caleidoscop national
- Panoramic sportiv
- Divertisment
- TV ARTPRESS
Prima paginĂŁ (PDF)
Newsletter
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email
03.11.2023 00:16
Cuvântul care zidește
Lazăr - săracul de pe pământ, dar bogatul din ceruri
Evanghelia morților ne descoperă o realitate extraordinară la care noi trebuie să luăm aminte și care se verifică prin moartea săracului Lazăr. „Cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel care M‑a trimis pe Mine are viață veșnică și la judecată nu va veni” – nici măcar nu va fi judecat, ci s‑a mutat direct din moarte la viață, de pe pământ la cer...! Așadar, omul cuminte, drept, care a dus o viață după voia lui Dumnezeu, asemenea săracului Lazăr, nu va mai merge la judecată, ci se va muta direct din moarte la viață. Cel care nu trăiește după voia lui Dumnezeu, ne spune Scriptura, va fi asemenea bogatului care a murit și a fost înmormântat, însemnând că el, cel care este înmormântat asemenea aceluia, va trece prin toate etapele prin care trebuie să treacă un om care a trăit pe pământ.
Despre pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr, aș vrea să vă pun câteva amănunte la suflet, ca să fim încredințați că judecata lui Dumnezeu în ceea ce îi privește pe cei doi a fost dreaptă și că această judecată ne privește și pe noi. Străduința omului trebuie să fie aceea de a împlini voia lui Dumnezeu și, în cele din urmă, la sfârșitul vieții sale, să fie un om înduhovnicit, un om nu numai după chipul lui Dumnezeu, ci asemenea Lui. Pentru că, tot Sfântul Apostol Pavel spune despre chipul omului duhovnicesc și se dă exemplu pe el însuși: „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine”. Și dacă „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine”, atunci cum voi fi judecat?
Bogatul nemilostiv era credincios...! Cunoștea pe Avraam și cunoștea legea Vechiului Testament, Sfintele Scripturi. În momentul în care l‑a văzut pe Avraam, și‑a dat seama cine este, ceea ce înseamnă că el cunoștea foarte bine Sfânta Scriptură, că nu era străin de învățătura legii și că‑l cunoștea pe Avraam, care nu a fost un om oarecare. Avraam a fost bogat ca și el! Avraam, dacă veți citi Sfânta Scriptură a Vechiului Testament, a fost unul dintre cei mai bogați oameni ai vremii lui. Dar, dincolo de bogăție, n‑a precupețit, atunci când i s‑a cerut de Dumnezeu, să‑și jertfească pe unicul său fiu, Isaac. A ascultat de poruncă și a fost în stare să‑și jertfească fiul din dragoste față de Dumnezeu. Astfel se demonstrează că Avraam, drept al Vechiului Testament, deși era un om bogat, inima lui nu era lipită de bogăție, ci inima lui era lipită doar de Dumnezeu, pentru Care era în stare să‑l jertfească pe unicul său fiu.
Dacă judecata lui Dumnezeu nu se va face și cu iubire de oameni, atunci dreptatea literei, a legii, poate face ca nimeni dintre oameni să se mântuiască. Dreptatea lui Dumnezeu este conjugată cu iubirea Lui, iar judecata Lui se va face și în funcție de faptele noastre, dar și pe măsura iubirii Lui. Deci, săracul din evanghelia de astăzi era și un om care căuta dreptatea pentru că el însuși se străduia să fie drept, de aceea a ajuns în starea de neputință și într‑o sărăcie cruntă.
Pr. Stroe Mihail Alin, Parohia „Gemenea”, com. Voinești, Protoieria Târgoviște Nord
Comentarii
sau
AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook
Din aceeaÂși categorie
Vindecarea lunaticuluiRata de promovare scade la 26,24%, fără note de 10
Suferința și boala în lumina Învierii Domnului
Sfințirea Bisericii Parohiei Izvorul Tămăduirii
Posibilă schimbare majoră pentru Bacalaureat în 2025
Bienala Națională de Artă "Gheorghe Petrașcu", 2024
Potolirea furtunii
Rolul eclezial și cultural al evangheliei învățătoare de la Mănăstirea Dealu
Tineri din Kenya în vizită la Mănăstirea Peștera Ialomiței
852 de elevi s-au înscris la Bac-ul de toamnă
Editorial
Alegerile primare europene și dezbaterile Spitzenkandidat în 2024 (II)
DAN LUCA
În primăvara lui 2024, înainte de alegerile europene din iunie, au fost 3 dezbateri oficiale, clasificate ca Spitzenkandidat.
Orașul Maastricht a fost și de data aceasta locul primei dezbateri Spitzenkandidaten înainte de alegerile pentru Parlamentul European. După 2014 și 2019, ziua de 29 aprilie 2024 a fost aleasă pentru a reuni ofertele... [citește tot...]
Posta redactiei: fii jurnalist !
Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.