Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



23.01.2020 00:16

Pe plan școlar,


A A

Județul Dâmbovița, cel mai prolific în proiectele europene

Județul Dâmbovița, cel mai prolific în proiectele europene

ȘTEFAN KHALIL


În cadrul unei conferințe de presă susținute recent, purtătorul de cuvânt al IȘJ Dâmbovița, Valentin Stancu, a prezentat cele trei proiecte Erasumus +, câștigate de instituția pe care o reprezintă. Potrivit acestuia, Inspectoratul Școlar Dâmbovița implementează în prezent șase proiecte Erasmus +. Trei dintre acestea au început în acest an școlar, iar un alt proiect este pe fonduri norvegiene, iar celelalte două proiecte POCU (Programul Operațional Capital Uman), sunt în implementare. Despre acestea, purtătorul de cuvânt al IȘJ Dâmbovița, Valentin Stancu a dat mai multe detalii. ,,Proiecte aprobate în care Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița este partener, în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014 - 2020, Axa prioritară 6 ”Educație și competențe”, Prioritatea de investiții 10 (i) ”Reducerea și prevenirea abandonului școlar timpuriu și promovarea accesului egal la învățământul preșcolar, primar și secundar de calitate, inclusiv la parcursuri de învățare formale, non formale și informale pentru reintegrarea în educație și formare”: Apelul Programul „ȘCOALă PENTRU TOțI” :- „Școala bucuriei – Parteneriat pentru o comunitate de învățare durabilă”, în parteneriat cu Asociația Inovita Verde și CCD Dâmbovița, (grup țintă elevi și cadre didactice din 2 comunități din mediu defavorizat) Apelul Programul „PROFESORI MOTIVAțI ÎN ȘCOLI DEFAVORIZATE”: - “INO-PRO – INOvație și PROgres pentru o educație școlară de calitate și incluzivă, în județul Dâmbovița”, în parteneriat cu CCD Dâmbovița și Asociația PartNET – Parteneriat pentru Dezvoltare Durabilă (grup țintă elevi și cadre didactice din 13 unități școlare din mediu defavorizat)”, a prezentat Valentin Stancu. De asemenea, Inspectorul general IȘJ Dâmbovița, Sorin Ion, a vorbit despre derularea proiectelor europene din județul nostru. ,,Deja este un lucru știut că județul Dâmbovița este un județ foarte priceput pe proiecte cu finanțare europeană, indiferent de ce tip. Noi derulăm proiecte atât de tip Erasmus, cât și POCU. O să se înceapă activitatea în trei proiecte Erasmus ce au fost aprobate de curând și continuăm în celelalte trei proiecte Erasmus pe care le aveam în implementare. Aceste sunt proiectele noastre, ale instituției noastre, Inspectoratul Școlar Dâmbovița, fără să facem referire la cele pe care le aplică școlile ce se află sub coordonarea noastră. Suntem județul cel mai prolific pe tema asta”



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Mântuitorul Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre
Criza COVID-19 a lăsat elevii fără "Laptele și cornul"
Biserica îndeamnă la rugăciune comună
Personalul didactic auxiliar și nedidactic, trimis acasă
Rezultate bune ale platformei educaționale online
Cursurile Universității "Valahia", suspendate temporar
Duminica Ortodoxiei la Catedrala Mitropolitană
Mărțișorul și Romanța, comori de patrimoniu național
Schimburi de experiență internaționale
Mitropolitul Nifon, la întrunirea întîistătătorilor Bisericilor Ortodoxe


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Conferința pentru viitorul UE, la ceasul realității

Nu am vrut să îmi exprim ideile în timpul acestei perioade, dar videoconferința miniștrilor afacerilor europene din 24 martie 2020 m-a convins. S-a ajuns la un acord politic privind lansarea negocierilor de aderare cu Albania și Republica Macedonia de Nord.

[citește tot...]


Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Follow artpress_tgv on Twitter






Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale