Cine ar fi crezut acum 34 de ani de la „revoluţia română” din decembrie, când tot neamul era convins că, scăpând de comunism şi de Nicolae Ceauşescu, va trăi într-o „ţară ca afară”, adică în Paradisul capitalist democraţic, deci cine ar fi crezut că România o să cadă din lac în Puţ, în infernul globalizării mafiote şi gangsteriste.

În superba noastră naivitate de mioritici care cred, uneori, că tot ce zboară se mănâncă, şi mimetici cum suntem până la sinucidere, împrumutând „forme fără fond”, ne-am trezit într-un timp extrem de scurt că am devenit un popor consumator însetat de substanţe psihoactive/droguri fel de fel. Că „îmbogăţiţii de revoluţie” („miliardarii de care ţin”) fac legea fără teamă de justiţie care, din păcate, s-a lăsat pătrunsă până-n măduva oaselor de corupţie, că atacurile gangstereşti şi „reglările de conturi” între afacerişti şi grupările de interese oneroase au devenit ceva obişnuit, „la ordinea zilei”, ca în faimoasele democraţii capitaliste… de afară!

Spargerile de locuinţe, nu mai zic de visele şi palatele bogătaşilor „vremurilor noi”, asasinatele profesioniste la comandă, iar când făptaşii sunt prinşi de poliţiştii patriei cu celeritate este un eveniment naţional, căci mulţi gangsteri rămân… nevăzuţi (nici de camerele de luat vederi), necunoscuţi, este firesc să fi vârât groază în sufletele românilor. Ei nu mai ştiu şi mă refer la milioanele de oameni obişnuiţi care trăiesc de azi pe mâine, reuşind, poate şi o amărâtă de agoniseală, cu câte lacăte să-şi ferece uşile şi ferestrele.

Nici nu s-a ajuns la 34 de ani de la faimoasa „revoluţie română”. Cauzele? Există şi astea. Pe unele le ştim. Una este aia a „stânei fără câini” din „ţara lui Papură vodă”. Am vrut o „ţară ca afară”, de pildă, „made in USA” (apropo de gangsterism). Iată. O avem. OK!