Datele unui recent Eurobarometru indică faptul că românii au devenit în ultimii ani din ce în ce mai eurosceptici, în timp ce acum un deceniu încă dominau topurile euroentuziasmului. În prezent, doar unul din doi români (52%) tinde să aibă încredere în UE, un rezultat apropiat de media UE (47%).

Sursele de euroscepticism sunt diverse la nivelul cetățenilor europeni. În cazul României, putem remarca rolul clivajului Est-Vest și consecințele acestuia asupra opiniei publice. La început, aderarea la UE a fost văzută de către marea masă a cetățenilor ca un mijloc de dezvoltare și progres și ca un semn că urmează mult dorita convergență cu spațiul occidental.

Din nefericire, criza economică severă care a lovit UE în 2008, la doar un an de la aderarea României la UE, a fost urmată la scurt timp de alte provocări, dintre care pandemia de COVID-19 și invazia din Ucraina sunt doar cele mai recente. Treptat, s-a cristalizat un curent de opinie, nu neapărat dominant, dar demn de luat în seamă, conform căruia beneficiile promise ale aderării nu sunt suficiente și, mai ales, nu reușesc să reducă decalajele de dezvoltare față de țările occidentale dezvoltate, amplificându-le pe cele de la nivel regional.

Crizele din ultimii trei ani conduc, totuși, la situații și provocări noi, prilejuite în special de punerea sub semnul întrebării a unor clauze de cooperare economică la nivel internațional. În noul context, de „Europă pragmatică”, există noi oportunități greu de anticipat în trecut, care necesită acțiuni rapide, mai ales la nivelul statelor membre UE. E nevoie să ieșim din polarizarea extremă de genul „UE este totul” sau „să ne mai lase în pace UE”. Uniunea Europeană nu este totul, nu epuizează modalitățile de cooperare internațională, dar este crucială pentru români.