Teme principale
- Actualitati
- Anchete
- Interviuri
- Vox populi
- Politic
- Social
- Economic
- Cultura.Invatamant
- Caleidoscop national
- Panoramic sportiv
- Divertisment
- TV ARTPRESS
Prima paginĂŁ (PDF)
Newsletter
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email
10.06.2024 00:19
Pornită cu succes de la Muzeul „Casa Romanței”,
Colecta de cărți din Târgoviște a ajuns în Basarabia
*Primire emoționantă în Raionul Brinceni din Republica Moldova pentru echipa TVR Iași și pentru colecta impresionantă de cărți realizată, în luna Mai a.c., la Muzeul „Casa Romanței“ Târgoviște *„Donează o carte, schimbă un destin” este proiectul care va continua toată vara la Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște
Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște s-a alăturat, în luna Aprilie a.c., minunatului proiect „Podul de cărți TVR Iași”, lansat la Târgoviște cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții, zi instituită de UNESCO. Timp de o lună, până pe 21 Mai a.c., acestui proiect, atât de necesar pentru copiii din Basarabia, i s-au alăturat numeroși dâmbovițeni, însuflețiți de Alina Mavrodin Vasiliu, președinta Federației Române a Asociațiilor și Cluburilor pentru UNESCO, directoarea artistică a Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur”.
Succesul emoționant al acestui proiect inițiat și coordonat de Horia Gumeni, reputat realizator de emisiuni al TVR Iași, a vibrat în inimile multor dâmbovițeni care au reușit performanța de a face donații remarcabile. Cele peste 1000 de cărți în limba română au ajuns în aceste zile la sute de copii din Republica Moldova, Raionul Brinceni. Emoțiile au fost mari pentru echipa TVR Iași, care s-a bucurat de o primire călduroasă din partea elevilor și profesorilor Liceului Teoretic din comuna Larga, Raionul Brinceni. Fotografiile primite la Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște fac cât o mie de cuvinte.
Alina Mavrodin Vasiliu, îndrăgita interpretă de romanțe din Târgoviște, foarte aprecită și în Basarabia, ne-a declarat: „Am decis să continuăm colecta de carte în limba română pentru elevii din Republica Moldova. Felicităm si mulțumim echipei TVR Iași! Horia Gumeni mi-a povestit astăzi, profund emoționat, cu câtă bucurie au primit cele peste 1000 de cărți copiii din Brinceni, îmbrăcați în straie populare românești. Am lăcrimat văzând reportajul difuzat la TVR Iași... Elevii și profesorii din Basarabia au mare nevoie de aceste cărți în limba română și de aceste gesturi de dragoste și de solidaritate din partea noastră. Podul de cărți peste Prut îi ajută pe acești copii frumoși și talentați să se bucure de valorile culturale și spirituale ale poporului român, ale cărui mlădițe sunt și ei, pentru că toți simțim, vorbim, ne rugăm și cântăm în aceeași dulce limbă română, avem același port popular și același tricolor. Mulțumim partenerilor dâmbovițeni ai proiectului: Complexul Național Muzeal «Curtea Domnească», Garnizoana Târgoviște, Arhiepiscopia Targoviștei, Societatea Scriitorilor Târgovișteni, Jurnal de Dâmbovița, dr. Ionuț Mertic, Asociația Culturală «Cetatea Romanței» și Federația Română a Asociațiilor și Cluburilor pentru UNESCO! Mulțumim prietenilor de la Magazinul TILLIS din Târgoviște, care au transportat cărțile la Iași! Colecta de cărți în limba română va continua la Muzeul «Casa Romanței» din Târgoviște, așa cum am anunțat public pe 4 Iunie, de Ziua Județului Dâmbovița. Romanța ne unește!”.
RODICA VASILIU
Comentarii
sau
AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook
Din aceeaÂși categorie
Târgoviște, campion național la fonduri UE pe cap de locuitorSală polivalentă nouă, în discuția aleșilor locali
Diplomă pentru o găeșteancă de 100 de ani
Alegerile primare europene și dezbaterile Spitzenkandidat în 2024 (II)
Traficant de droguri, arestat preventiv
Programul Zilelor Cetății Târgoviște 2024
Alegerile primare europene și dezbaterile Spitzenkandidat în 2024 (I)
Percheziții din cauza unui pistol neletal
Lucrări de anvelopare pentru 1000 de apartamente
România, amenințată, cu armata... dezarmată
Editorial
Alegerile primare europene și dezbaterile Spitzenkandidat în 2024 (II)
DAN LUCA
În primăvara lui 2024, înainte de alegerile europene din iunie, au fost 3 dezbateri oficiale, clasificate ca Spitzenkandidat.
Orașul Maastricht a fost și de data aceasta locul primei dezbateri Spitzenkandidaten înainte de alegerile pentru Parlamentul European. După 2014 și 2019, ziua de 29 aprilie 2024 a fost aleasă pentru a reuni ofertele... [citește tot...]
Posta redactiei: fii jurnalist !
Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.