Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



27.01.2022 00:09

Din lumea înotului


A A

Cătălin Stan, un român de succes în Europa

Cătălin Stan, un român de succes în Europa

* Antrenorul care a revoluționat înotul maltez se află în aceste zile la Târgoviște, unde se antrenează alături de Sasha Gatt, sportivă prezentă la Jocurile Olimpice de la Tokyo

 

Cătălin Stan (47 de ani) este un fost înotător de Top 10 la nivel național în proba de 800 m, care a optat pentru meseria de antrenor, iar acum profesează cu succes într-un loc exotic din Europa. S-a stabilit de ani buni în Malta, unde a scos mai mulți campioni și recordmeni naționali, până când a descoperit-o Sasha Gatt (16 ani), cel mai bun produs al micuțului stat din Marea Mediterană. Este pentru prima dată în istorie când un înotător din Malta prinde o finală europeană de juniori (locul 7 în proba de 1500 m), s-a întâmplat la Budapesta. Sasha a concurat și la Jocurile Olimpice de la Tokyo, atât în proba de 400 m liber, cât și la 1500 m liber, după ce a atins baremurile de calificare. Acum visează la un podium continental și a ales ca bază de pregătire Complexul Turistic de Natație. Cătălin Stan este încântat de locație, după cum a dezvăluit în următorul interviu.

„Am simțit nevoia să evadez și să trăiesc ce vreau eu ca antrenor”

Începem cu întrebarea clasică, de protocol. Cum vă simțiți la Târgoviște?

- Foarte bine, condițiile pe care le oferă acest complex sunt extraordinare. Eu am urmărit pe internet imagini și informații cu bazinul de la Târgoviște, dar nu am crezut că poate oferi asemenea condiții, până nu am văzut cu ochii mei. Bazinul este foarte aerisit, apa e tot timpul curată, excelent întreținută, iar temperatura foarte bună, ceea ce este extrem de important pentru înotul de performanță. Sălile de forță sunt și ele foarte bine dotate, cu siguranță vom reveni la Târgoviște, unde vreau să organizez antrenamente și cu alți sportivi. O să-i propun antrenorului federal să vină aici în cantonament, cu lotul național al Maltei.

Cum ați ajuns să antrenați tocmai în Malta?

- Am început să antrenez în țară, ca secund, sub atenta supraveghere a fostului meu profesor de înot, domnul Mihai Costiniu. Am urmărit aproape doi ani tot ce e  legat de planificarea antrenamentelor, după care am simțit nevoia să evadez și să trăiesc ce vreau eu ca antrenor, să am povestea mea. Am vrut să mă indentific cumva, să creez planul meu de antrenament, asta înseamnă pentru mine progresul. Atunci am căutat o oportunitate de a începe să antrenez și să-mi formez mâna. După mai multe căutări, am ajuns în Malta, unde am lucrat la diferite cluburi. A trebuit să o iau pas cu pas și am avut șansa să-mi treacă prin mână câteva generații de sportivi, cu nenumărate recorduri naționale. Totul a culminat cu rezultatele Sashei Gatt, locul 7 la Campionatele Europene de Juniori în proba de 1500 m și calificare la Olimpiada de la Tokyo. Este pentru prima dată în istoria Maltei, când un înotător se califică într-o finală europeană. Eu mă așteptam la asemenea rezultate, pentru că este al cincilea an de când lucrez cu Sasha și îi cunosc potențialul. Nu vrem să ne oprim aici, motiv pentru care suntem și la Târgoviște. Ne gândim chiar la o medalie europeană la juniori, în vară, aici, în România. Este ultimul ei an de juniorat și ar fi incredibil ca un sportiv de-al meu să obțină o medalie europeană, chiar în țara în care m-am născut.

„E o plăcere să-l urmărești înotând pe David Popovici”

Câți înotători legitimați propune Malta?

- Avem în jur de 350 de sportivi legitimați. Nu sunt mulți, pentru că tinerii s-au îndreptat și către alte discipline sportive. În Malta avem un singur bazin de 50 m, unul descoperit. Practic, noi ne pregătim afară pe tot parcursul anului, acolo nu există bazine acoperite. Condițiile sunt foarte bune, doar că ne trebuie stimulul de care avem nevoie, marea performanță.

Cum este văzut din afară înotul românesc?

- Incredibil, mai ales în ultimii doi ani. E o plăcere să-l urmărești înotând pe David Popovici, iar Robert Glință este și el un sportiv desăvârșit. Avem sportivi mari la înot, care ne-au reprezentat cu mândrie la nivel internațional. Nu am ratat niciun Campionat Mondial sau European în ultimii doi ani și i-am văzut înotând pe cei doi. Sunt uluitori! Sper să fie sănătoși și să continue pe drumul pe care au pornit acum.

De ce ați ales să veniți la Târgoviște, tocmai din Malta?

- Am vrut neapărat să vin cu Sasha în România și am avut mai multe opțiuni. România este o țară cu tradiție în înot, este o țară care a creat și care va crea campioni. Noi venim dintr-o insulă mică, de numai 400.000 de locuitori, și avem nevoie să învățăm din experiențele sportivilor de performanță, inclusiv din România. Am mai avut cantonamente de pregătire în Turcia, în Bulgaria, însă acum am optat pentru Târgoviște, o alegere mai mult decât inspirată. Deja am început să ne așezăm pe apă, să ridicăm volumul de pregătire și chiar vom înota la un concurs aici, vrem să vedem la ce nivel suntem în momentul de față. Sasha se simte extraordinar la Târgoviște, iar bazinul îi place la nebunie.

 

 

C.M.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Au trecut la treabă
Încă puțin până la startul noului campionat
La pas, prin parâng
În linie dreaptă
Primarul Cristian Stan lansează o estimare interesantă
Etapă de Motocros pe Sângeriș
Raul Bobleac, campion național la lupte pe plajă
Amintiri și trăiri cu David Popovici
Roberto Ziduri merita mai mult
Fenomenul David Popovici a plecat de la Târgoviște


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Șansa României (I)

Războiul din Ucraina a adus o poziționare europeană fantastică pentru România. Să trecem peste mesajele imediate, în special legate de imagine, și să vedem cum abordăm, structurat, această fereastră de oportunitate.

Resursele naturale, fie ele gaze naturale sau metale prețioase, devin incredibil de importante în jocul autonomiei strategice europene. România are nevoie acum de o abordare... [citește tot...]



Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Follow artpress_tgv on Twitter






Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale