Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



20.10.2021 00:18

În cadrul campaniei „M.A.I. etic, M.A.I. integru!”,


A A

Activități preventive anticorupție

Activități preventive anticorupție

*Activitatea s-a efectuat alături de personalul de la Inspecția de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I” al Județului Dâmbovița

 

În perioada 11 octombrie – 17 octombrie 2021, lucrători specializați din cadrul Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Dâmbovița au  desfășurat activități cu caracter preventiv în zona pietonală a Complexului PAVCOM, o zonă aglomerată din municipiul Târgoviște, prin realizarea unor întâlniri directe cu cetățenii, cărora le-au transmis informații preventive referitoare la competența Direcției Generale Anticorupție, infracțiunile de corupție, modul de acțiune în situația în care sunt implicați sau iau cunoștință despre săvârșirea unor astfel de fapte, respectiv modalitățile de sesizare, inclusiv la Call-center anticorupție 0800.806.806.

Activitatea s-a efectuat alături de personalul de la Inspecția de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I” al Județului Dâmbovița, lucrători ce au desfășurat o acțiune pentru informarea cetățenilor cu privire la măsurile preventive pe timpul exploatării instalațiilor electrice și de gaze în sezonul rece, în cadrul campaniei naționale „M.A.I. bine previi decât să nu fii”.

Întâlnirile cu tematică anticorupție au vizat funcționari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I”  al Județului Dâmbovița – Detașamentul de Pompieri Târgoviște, Detașamentul Moreni, Detașamentul Pucioasa și Detașamentul Titu.

Activitatea a fost desfășurată în cadrul Campaniei naționale de promovare a integrității „M.A.I etic, M.A.I. integru!”,  fiind integrate „Săptămânii acțiunilor de prevenire a corupției în domeniul – Situații de Urgență”. Cu acest prilej, au fost diseminate flyere cu tematică anticorupție cu mesajul „Corupția te arde”.

 

Serviciul Județean Anticorupție Dâmbovița

 



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Donatorii se lasă așteptați
Șantier demarat pentru noi locuințe ANL
20 de sindicaliști din Poliția Dâmbovița, la protest la București!
Medicii de familie pot face testarea Covid 19!
Peste 4 milioane lei acordați celor aflați în suferințe și în nevoi
Sindicaliștii din Poliție nu sunt de acord cu verificarea măștilor COVID-19!
Adunarea Generală anuală a Casei de Ajutor Reciproc a Clerului și Salariaților Bisericești
Niculești depășește 7 la mia de locuitori, iar alte două localități au trecut de 6
Cinci subofițeri jandarmi – la încheierea mandatului de onoare
Campanie de testare pentru depistarea hepatitelor virale


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Criza și liderii adevărați (II)

Dacă Ununea Europeană alegea răspunsul clasic, œSănătatea nu este de competența structurii europene, ci este abordată la nivelul fiecărui stat membruœ, o spun cu mâna pe inimă, nu cred că mai exista UE acum. Însă Uniunea Europeană și-a revenit ca boxerul din pumni.

După o ezitare, am observat cu toții un leadership european pe criza sanitară. Comisia Europeană a devenit forța mobilizatoare în... [citește tot...]



Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Follow artpress_tgv on Twitter






Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale