Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



15.11.2022 00:16

În Dâmbovița,


A A

16 centre de asistență socială au primit fonduri nerambursabile

16 centre de asistență socială au primit fonduri nerambursabile

Potrivit directorului executiv al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Dâmbovița,  Adrian Bogdan Iancu, la începutul anului 2022,  nu mai puțin de 19 centre de asistență socială au depus cerere de finanțare pentru fonduri nerambursabile. Astfel, reprezentanții AJPIS Dâmbovița au început acțiuni de verificare în teren pentru a vedea dacă centrele respectivă îndeplinesc condițiile pentru a obținerea sumelor de bani solicitate. Potrivit directorului AJPIS Dâmbovița, numai 16 centre au reușit să obțină aceste fonduri.

Din cele 16 centre, 15 sunt pentru furnizori publici din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului, prin Consiliul Județean Dâmbovița și un furnizor privat. Valoarea maximă a acestor finanțări nerambursabile este 90% din contractele semnate, urmând ca 10% din aceste sume să le reprezinte contribuția proprie a fiecărui furnizor.

„O altă activitate pe care noi o desfășurăm este evaluarea în teren a serviciilor sociale care au depus cerere de finanțare. În urma anunțului făcut de Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, pentru înregistrarea și evaluarea solicitărilor de finanțare pentru centre de zi și rezidențiale, publicat în luna mai 2022. La AJPIS Dâmbovița au fost depuse și înregistrate un număr de 19 solicitări de finanțare a unor cheltuieli în valoare totală 910.938 de lei. În urma acestor solicitări, AJPIS Dâmbovița a efectuat verificările. Acestea au fost transmise către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, iar prin Ordinul 1037 din data de 28.06.2022, a fost alocată lista obiectivelor și sumele maxime alocate din buget, AJPIS Dâmbovița semnând un număr de 16 contracte de finanțate, cu o valoare totală de 708364 lei.  Până la această dată au fost deja verificate și transmise 12 documentații de solicitare a documentării pentru dotările achiziționate de furnizorul public DGASPC Dâmbovița, cu o valoare de aproximativ 100.000 de lei”, a transmis directorul executiv al AJPIS Dâmbovița, Bogdan Adrian Iancu.

 

 

Ștefan Khalil



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Au fost asfaltate toate străzilor din satul Gemenea - Brătulești!
Se lucrează de zor la construcția noului cartier de locuințe
Start lucrărilor la extinderea rețelei de canalizare
Branșările la noua rețea de gaze merg bine
Branșările la noua rețea de gaze merg bine
Construcțiile, în regres
435 de locuri de muncă disponibile
Formularele europene, o soluție salvatoare pentru dâmbovițeni!
Descinderi în forță ale polițiștilor
Ajutorul de stat pentru servicii de silvomediu și conservarea pădurilor!



Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Va fi România la masa marii producții de baterii? (III)

Potrivit Institutului Geologic Român, țara noastră are zăcăminte de resurse aflate pe lista recent actualizată a materiilor prime strategice, esențiale pentru lanțul valoric al bateriilor. De pildă, Europa are un necesar de 7% litiu pentru producția de baterii litiu-ion dar produce doar 3%, deci este necesară dublarea producției. Ștefan Marincea, fost director al Institutului Geologic Român spune că țara noastră... [citește tot...]


Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Follow artpress_tgv on Twitter






Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale