Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



22.05.2024 00:19

Ieri, Conducerea CJD, alături de primarul Florea Mușat


A A

Investiții importante inaugurate la Băleni

Investiții importante inaugurate la Băleni

*Centrul medical a fost finalizat, la fel ca și atelierele, recent modernizate, ale Liceului Tehnologic „Udrea Băleanu”

 

Un centru medical impunător și două ateliere, recent modernizate, ale Liceului Tehnologic „Udrea Băleanu” din comuna Băleni sunt investițiile care au fost inaugurate ieri în prezența autorităților locale și județene, respectiv a președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a vicepreședinților Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, a prefectului județului, Claudia Gilia, a parlamentarilor Carmen Holban și Titus Corlățean, a consilierilor locali, dar a cetățenilor din localitate.

Cele două investiții implementate de autoritățile publice locale au fost  realizate atât din buget propriu, cât și cu fonduri atrase prin PNDL, valoarea proiectelor  ridicându-se la aproximativ 4.200.000 de lei. Un sobor de preoți a oficiat slujba de sfințire a celor două obiective, iar oficiile de gazdă au fost asigurate de primarul localității, Florea Mușat care, acum, la final, a vorbit și despre dificultățile întâmpinate pe parcursul derulării acestor investiții deosebit de importante pentru comunitatea locală.  

„Rolul acestei clinici medicale este de Policlinică în care vor funcționa toate serviciile necesare.  Medicii de familie au cabinetele lor, nu se pune problema să vină aici, aceasta va fi Policlinică.  Lângă noi se află grădinița cu program prelungit realizată 80%. Referitor la acest loc în care ne aflăm este un loc încărcat de istorie, este monument istoric, aici a fost curtea boierilor cantacuzini. O rugăminte la d-na prefect și la d-ul președinte al CJD este să facem în așa fel încât acele avize care se dau pentru energie electrică, pentru gaze și apă să se deruleze mai rapid. Vreau să vorbesc de sprijinul pe care l-am avut din partea Consiliului Județean Dâmbovița, a Prefecturii Dâmbovița. S-a concretizat și se va concretiza, mai ales că mai avem și alte obiective, vreo 5-6 obiective care se vor realiza în Băleni. Avem și asocieri cu CJD și se lucrează acum pe aceste obiective și totul se derulează foarte bine. Acest sprijin nu este de un an, este de foarte mult timp, din 2016-2017  în comuna Băleni”, a declarat Florea Mușat, primarul comunei Băleni.

Președintele CJD, Corneliu Ștefan a reiterat faptul că sănătatea și educația sunt prioritățile mandatului său. „La nivelul comunei Băleni, CJD are proiecte în asociere cu comunitatea locală de aici. Veți fi prima localitate din mediul rural, prima comună din județ care o să aveți o centură ocolitoare. Mă bucur că, pe lângă investițiile primăriei Băleni, în mandatul meu de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, administrația județului a susținut financiar proiecte importante pentru comună: -Modernizarea DJ711 Băleni – Dobra – Finta – Bilciurești – Cojasca, în lungime de 19,35 km. Lotul a fost recepționat, iar valoarea a fost de 60.000.000 de lei, TVA inclus. -Prin PJDL, contribuim la amenajarea șanțurilor și a podețelor de pe Șoseaua Nucetului. Asigurăm aproximativ 500.000 de lei din valoarea totală de 1.120.000 de lei. -Avem în licitație publică achiziția unui microbuz electric sau hibrid, 8+1 sau 16+1, pentru copiii navetiști din Băleni. Dezvoltarea județului Dâmbovița este un efort de echipă, iar toate aceste investiții sunt confirmarea faptului că facem acest lucru”, a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.

„Din fonduri guvernamentale s-au realizat aceste proiecte, drumul a fost destul de greu, de anevoios dar până la urmă suntem în fața unor obiective care s-au finalizat și de care va beneficia comunitatea de la Băleni”, a transmis prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia.

 

 

Violeta Stanciu



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Importanța identificării candidatului ideal
Unanimitate... de vară la ședința CJ Dâmbovița
Sprijin pentru centrul pentru vârstnici din Ghergani
Peste 1038 de persoane, implicate în acțiuni anti-drog
Creșterea infracționalității în școlile din Dâmbovița
Crin Antonescu de ce nu?
Inspectoratul Școlar, în colimatorul Prefecturii din cauza examenelor naționale
Primăria Găești, amendată pentru lipsa unui adăpost pentru maidanezi
„Recesiune în piața de metalurgie”
Recalcularea pensiilor, subiect „spinos” pentru vârstnici


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Importanța identificării candidatului ideal

Resursa umană este capitală în succesul unei afaceri, iar descoperirea talentelor de pe piață este un mecanism cu multe variabile. Desigur, fiecare companie își identifică o metodologie de recrutare, în care sectorul de activitate și poziționarea celui angajat în organigrama operațională dictează regulile jocului.

Scopul acestui material nu este însă de a discuta cele mai... [citește tot...]





Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale