29.07.2024 00:16
Peste 21.000 de cereri pentru pl�ți și intervenții agricole

Galerie foto
La ultima ședinț� a Colegiului Prefectural Dâmbovița, Iuliana Daniela Olteanu, directorul executiv adjunct al Agenției de Pl�ți și Intervenții pentru Agricultur� (APIA) Dâmbovița, a prezentat un raport detaliat al activit�ții agenției în primele șase luni ale acestui an. În cadrul prezent�rii, au fost subliniate aspecte legate de campania curent� de pl�ți și intervenții agricole.
Conform datelor prezentate, în județul Dâmbovița, pentru campania din 2024, au fost depuse un num�r total de 21.762 de cereri, care acoper� o suprafaț� agricol� eligibil� de 131.486 de hectare. Aceste cereri sunt supuse unui control administrativ preliminar, necesar pentru autorizarea la plat� a campaniei.
Pe 16 iulie, APIA Dâmbovița a primit eșantionul pentru controlul clasic pe teren, care include 503 ferme din județ. Inspectorii au început deja activit�țile de verificare în teren, un pas important pentru asigurarea conformit�ții cererilor. „În acest moment, cererea unic� a intrat în procesul de operare și verificare în baza de date, astfel încât s� putem demara pl�țile conform termenelor stabilite de regulamentele europene”, a declarat Iuliana Daniela Olteanu, punctând importanța respect�rii procedurilor și a termenelor pentru desf�șurarea eficient� a campaniei de pl�ți.
Iuliana Daniela Olteanu a mai precizat c� aceast� activitate se aliniaz� cu directivele europene și naționale privind susținerea și dezvoltarea agriculturii, contribuind la stabilitatea și creșterea sectorului agricol în județul Dâmbovița.
Ștefan Khalil