07.07.2023 00:16

O criză alimentară ar putea afecta România?

O criză alimentară ar putea afecta România?
Galerie foto

Ca urmare a războiului de lângă granițele României, dintre Rusia și Ucraina, specialiștii au constat că, din anul 2022, la nivel mondial, se înregistrează o criză alimentară. În piețe și magazine se poate observa deja cum prețurile alimentelor de bază au crescut foarte mult în ultima vreme. Uniunea Europeană a venit cu un răspuns oficial asupra acestei situații.

În cadrul reuniunii Consiliului European din iunie 2023, liderii UE au subliniat că Rusia este singura responsabilă pentru criza alimentară mondială și că sancțiunile UE nu vizează produsele alimentare și produsele agricole. Reporterii cotidianului nostru au vorbit cu mai mulți dâmbovițeni pe marginea acestui subiect, întrebându-i dacă au început să resimtă această criză alimentară de la nivel mondial, care se răspândește pe zi ce trece mai mult.

 

*Nu o resimțim din lipsă de alimente, o resimțim prin creșterea prețurilor la atâtea alimente. Uitați prețul uleiului cât a crescut în ultimul timp. Este de neconceput așa ceva, nu credeam că se va ajunge aici. Nu știu cum vom face pe viitor dacă lucrurile vor continua așa.

*Sigur că o resimțim. Uitați-vă câte lucruri am în plasă, am fost la supermarket, am dat peste 200 de lei și abia de am reușit să umplu două plase cu ele. Nu este normal ce se întâmplă, politicienii ăștia nu știu ce greu trăim de pe o zi pe alta.

*Da, din ce în ce mai tare încep să simt această criză. Vă spun sincer că nu mă gândeam că se va ajunge aici. Totul este din cauza nenorocitului de Putin, care a început acest război nenorocit. Și să știți că nu doar românii simt asta, pe tot globul pământesc sunt probleme din cauza acestui război. Vorbim despre doi mari producători, unul de grâu, cum este Ucraina, iar Rusia este o țară bogată, cu multe resurse. Cu ele blocate, Europa și după restul lumii, vor avea mult de suferit.

*O resimțim pentru că avem o clasă politică incapabilă. Uitați-vă inflația cât a crescut, benzina, alimentele... tot! O să ajungem să ne dăm în cap ca să putem trăi? Nu înțeleg de ce nu vor să oprească toate aceste creșteri. Ei nu se gândesc că nu-i mai alege nimeni?

*Eu vreau să vă spun dumneavoastră că acum trei ani, când ne duceam la magazin sau la supermarket, cu 300 de lei îți umpleai coșul de cumpărături și aveai mâncare cât pentru o săptămână. Simțeam că suntem în Rai, vorbesc serios. Uite că visul frumos nu a mai ținut. Te duci la cumpărături, ca să-ți iei pentru o săptămână mâncare, îți trebuie de la 500 de lei în sus.  Diferența este enormă într-un timp atât de scurt. Pensiile sunt în continuare mici, iar nouă ni se cer să ținem pasul cu lumea.

*Da, este o criză alimentară, așa este, care va fi resimțită în primul rând de noi, oamenii de rând. Dacă va ajunge să fie resimțită și de bogătași, o încurcăm. Înseamnă că noi nu vom mai fi pe aici... asta ca să fac puțin haz de necaz. Totuși, dacă lucrurile nu se vor opri în acest război nenorocit, nu văd cum va putea fi mai bine.

 

 

 

 

Ștefan Khalil