18.04.2024 00:07

Etapă Interjudețeană de juniori la Nucet

Etapă Interjudețeană de juniori la Nucet
Galerie foto

* Vor evolua aici, pe tot parcursul zilei de luni, 22 aprilie, cei mai buni copii din județele Dâmbovița, Prahova, Călărași, Ialomița, Teleorman și Ilfov, cu vârsta cuprinsă între 11 și 13 ani

 

C.M.


 

Un complex școlar, a cărui bază materială s-a adaptat noilor oferte educaționale, Liceul Tehnologic Nucet (director Daniel Dumitru) s-a dovedit o gazdă perfectă pentru turneul final județean al Cupei Satelor. De unde și propunerea de a organiza aici Etapa Regională, Zona 4, programată pentru sâmbătă, 20 aprilie, ora 14.00. Următorul pas l-a reprezentat organizarea la Nucet a Etapei Interjudețene 2 la Juniori U13, U12 și U11, o premieră pentru Dâmbovița, în noul format al proiectului federal, care vizează selecționatele județene. Vor evolua aici, pe tot parcursul zilei de luni, 22 aprilie, cei mai buni copii din județele Dâmbovița, Prahova, Călărași, Ialomița, Teleorman și Ilfov, cu vârsta cuprinsă între 11 și 13 ani. Dâmbovița a promovat în această etapă 28 de copii, avându-i ca selecționeri pe Ionuț Iugulescu (U13), Cosmin Toboșaru (U12) și Valentin Marian (U11). La acțiuni au mai participat Ionel Pitaru (președinte Comisia Copii și Juniori) și Marius Rotaru (referent zonal FRF).