Mulți au făcut referiri recente la Jacques Delors, numindu-l vizionarul european. Și au mare dreptate. Dar ideile marelui politician francez rămâneau la stadiul de filosofie dacă el nu era și președintele executivului european vreme de 10 ani. Chiar dacă au mai fost și alți președinți ai Comisiei Europene care au coordonat sistemul timp de două mandate, doar de Delors dorim să amintim aici.

Puţini se mai îndoiesc asupra faptului că Ursula von der Leyen va avea probleme în realegerea sa și practic drumul către cei 10 ani de președenție fiindu-i confirmat oficial în câteva luni. Am prezis acest lucru, încă de la numirea sa din iunie 2019, prim prisma relaționării cu fostul cancelar german, Angela Merkel.  

Am crezut în primăvara lui 2019 că doamna Merkel va accepta o funcţie europeană, dorind să fie vizionarul UE „la vedere” pentru secolul al XXI-lea, dar aceasta a preferat jocul din umbră. S-a jucat perfect, o strategie deosebit de bine stracturată și de mare impact. Preşedintele Macron spunea atunci că sprijină ideea ca Merkel să preia destinele UE, dar a devenit rapid avocatul soluției „mini Merkel”.

Ursula von der Leyen era deja un nume din anturajul cancelarui Merkel, deci surpriza nu era aşa mare pentru avizați. Exista și un scenariu ca Ursula von der Leyen să devină cancelar german, dar calea europeană a fost preferată pentru protejata doamnei Merkel. Era evident că aceste jocuri aveau profunzimea momentului, pregătindu-ne pentru două mandate consecutive, 10 ani cu actuala preşedintă a Comisiei Europene, după formula Delors.

Gândirea și viziunea politică a Angelei Merkel au fost vizibile și în 2014, de exemplu, când a mizat chiar pe cartea alegerilor primare europene. Consolidarea alegerilor primare a venit când Angela Merkel a intrat în jocul nominalizărilor. Am asistat chiar la un paradox european. Angela Merkel aparent a sprijinit pentru obţinerea poziţiei de Preşedinte al Comisiei Europene atât pe germanul Martin Schulz, cât şi pe luxemburghezul Jean-Claude Juncker. Având în Germania o coaliţie mare la putere CDU-SPD, Merkel l-a susţinut pe Schulz ca şi nominalizare a Germaniei la funcţia de comisar european.

Pe de altă parte, doctrinar, la nivelul Partidului Popular European, din care facea parte şi CDU-ul doamnei Merkel, a fost o luptă deschisă pentru nominalizarea candidatului. Cancelarul german a prezentat public sprijinul său pentru Jean-Claude Juncker şi câteva zile mai târziu, la Congresul de la Dublin (6-7 martie 2014), acesta a devenit candidatul oficial PPE.

Angela Merkel a promis că după ce se ocupă de Germania își va îndrepta atenţia și spre Europa. De-a lungul timpului, actualul lider german a avut de jonglat cu două variabile: cui lasă moștenire tronul CDU-ului (și indirect conducerea Germaniei) și pe cine recomandă la președinţia Comisiei Europene. Dacă în 2014 povestea s-a finalizat în limita bunului simţ: Juncker, bun prieten de Consilii la Bruxelles, și doamna Merkel a mai forţat un mandat de cancelar german. În 2019 situaţia a fost mai complexă, dar rezolvată elegant, cu finețe și pragmatism. În mod clar Ursula von der Leyen era un nume care avea potenţial și în politica germană. Doamna Merkel a “donat-o” însă Europei și bine a făcut.