George Coandă

Bineînţeles că fabulosul Tezaur al poporului român, depozitat în 1916-1917, deci, la vremea Primului Război Mondial, de teama de a nu cădea pradă în mâna celui de-al Doilea Reich german care ocupase vechea Românie de la Carpaţi Meridionali, la Dunăre, Marea Neagră şi până la Siretul inferior, aşadar depozitat în pântecele nesăţios al Kremlinului moscovit pentru a fi protejat şi, fireşte, returnat care a fost/este soarta Tezaurului acesta a făcut de un secol şi mai bine încoace o temă ardentă de discuţie între istoricii din România şi URSS/Federaţia Rusă. Iar pentru media din cele două ţări a fost mereu un senzaţional motiv de breaking-news. Şi nu mai zic de miile de pagini scrise putând constitui astăzi o bibliotecă a cazului. N-am să intru, ca atare, în istoria sorţii tezaurului şi a scandalului româno-sovietic/rus Nicolae Ceauşescu, orice s-ar zice, dovedindu-se un curajos revendicator, scoţându-i din minţi şi pe Brejnev şi pe Gorbaciov, Kremlinul bolşevic, şi din această pricină, pândindu-l cu Kalaşnikovul la colţ. Dar, dacă gospodin ambasador Valeri Kuzmin, cu aerul lui de uşier kaghebist ieşit la pensie de la gostinița (hotel) Izmailovo din Moscova, n-ar fi slobozit în spaţiul public nişte minciuni leninist-staliniste patentate, diplomatul ţinând hangul unui presupus film documentar realizat de o televiziune de casă a lui Putin, zău că n-aş fi încurcat să dau vreo replică. Or, pe o grosolană mistificare istorică şi geopolitică, cele două trompete cu sunet ruginit ale actualului ţar sângeros de la Kremlin au „informat” opinia publică, mai ales pe cea românească, dar şi pe cea mondială, că „Tezaurul României nu va fi returnat, dimpotrivă, România a rămas datoare Rusiei”. Problema Tezaurului este o „pisică moartă scoasă de la naftalină” (citat, ambasador Kuzmin al Rossiiskaia Federaţia/Imperia, mai clar: imperiul lui Putin).

(va urma)