Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



13.06.2024 00:17

Activități informativ-preventive desfășurate în Cazaci și Nucet


A A

Polițiștii, în dialog cu copiii

Polițiștii, în dialog cu copiii

În data de 11 iunie, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au organizat activități informativ-preventive la Școala Gimnazială Cazaci și la Liceul Tehnologic Nucet, având ca principal obiectiv combaterea situațiilor de victimizare a minorilor.

Astfel, peste 180 de elevi au participat la sesiunile de informare, iar, în urma discuțiilor inițiate, au conștientizat cât de important este să solicite ajutor în orice situație, au înțeles că plecatul de acasă nu reprezintă o soluție și au fost încurajați să își gestioneze emoțiile într-un mod constructiv.

În cadrul dialogului cu polițiștii, copiii au primit numărul de la  Telefonul Copilului, unde pot primi consiliere gratuită, chiar și sub anonimat, precum și informații referitoare la violență/bullying, violență în familie, agresiuni sexuale, trafic sau consum de droguri ori despre pericolele la care se pot expune în mediul online. Astfel de sesiuni vor fi organizate și cu părinții elevilor.

 

 

RODICA VASILIU



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

„Vaccinul, soluția cheie contra pestei porcine africane”
Aproape 400 de locuri de muncă vacante
Deficit de personal în Jandarmerie
Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul
Evidența bolnavilor cronici, în vizorul Ministerului Apărării
Zero focare active de pestă porcină africană
Numărul urgențelor crește odată cu temperatura
Controale ITM privind protecția contra caniculei
„Sanitas la înălțime” promovează și un stil de viață sănătos
Producția de grâu este de 3655 kg/ha, dar recoltatul încă nu s-a încheiat


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Crin Antonescu de ce nu?

Poate pe unii o să-i surprindă faptul că aduc vorba despre Crin Antonescu. Și poate n-aș fi făcut-o dacă în ultima vreme n-ar fi apărut de câteva ori pe la unele televiziuni, cu vorbele la el. Așa cum îl știam, rostindu-le cu vădită înțelepciune și șarm. Pentru că, orice s-ar spune pe seama lui Crin Antonescu, faptul că n-ar fi empatic nu se poate spune.

Și chiar... [citește tot...]





Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale