Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



10.11.2023 00:15

Cuvântul care zidește


A A

Iubirea milostivă

Iubirea milostivă

Pilda samarineanului milostiv reprezintă o pagină a vieții din Palestina acelui timp. Orașul Ierihon se află la o distanță de aproximativ 40 kilometri față de Ierusalim. Drumul dintre aceste orașe, în timpurile, când Iisus predica Cuvântul lui Dumnezeu, era foarte periculos, căci în munți și pe la răspântii se adăposteau mulți hoți și tâlhari. Acest drum era numit și “calea sângelui”, datorită faptului că mulți călători care l-au parcurs au avut de suferit de pe urma atacurilor tâlharilor și nu puțini au fost omorâți.

La întrebarea învățătorului legii „Cine este aproapele meu ?”, Hristos i-a răspuns prin această frumoasă pildă despre samarineanul milostiv. Tâlharii au prădat un drumeț, l-au bătut și l-au lăsat pe jumătate mort. Pe calea respectivă a trecut mai întâi un preot, iar apoi un levit. Ei l-au văzut pe acest om rănit, dar nu i-au acordat nici o importanță. Este de notat faptul că omul prădat era evreu. Preotul și levitul care au trecut pe acel drum au fost evrei, dar nu s-au oprit asupra conaționalului lor. Deși l-au văzut că este rănit, „au trecut pe alături”.

De cel rănit se apropie un samarinean. Evreii îi priveau pe samarineni cu mare reținere, pentru ei fiecare samarinean reprezenta un păcătos și un eretic. Cea mai mare desconsiderare pentru evreu era atunci când cineva îl numea samarinean. Odată iudeii, din ură, i s-au adresat lui Iisus: «Oare, nu zicem bine că Tu ești samarinean și ai demon?» (Ioan 8, 48). Acest lucru constituia o mare dezonoare.

Mântuitorul ne arată că samarineanul desconsiderat a fost milostiv față de cel rănit și nu a luat în considerare că rănitul a fost evreu. A ajutat un om. Încheindu-și această pildă, Mântuitorul îl întreabă pe învățătorul legii: „Care dintre aceștia trei ți se pare, că a fost aproapele celui căzut între tâlhari?” Preotul, levitul, sau samarineanul? Învățătorul I-a răspuns: „Cel, care a fost milostiv cu el”. Atunci Hristos i-a spus acestuia: «Mergi și fă și tu asemenea» (cf. Luca 10, 36-37). Iată o poruncă adresată peste secole și nouă!

 

Pr. Iulian Petrescu, Parohia Sf. Arhangheli din Târgoviște

 

 



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Peste 2200 de persoane și-au găsit un loc de muncă
„Vaccinul, soluția cheie contra pestei porcine africane”
Aproape 400 de locuri de muncă vacante
Deficit de personal în Jandarmerie
Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul
Evidența bolnavilor cronici, în vizorul Ministerului Apărării
Zero focare active de pestă porcină africană
Numărul urgențelor crește odată cu temperatura
Controale ITM privind protecția contra caniculei
„Sanitas la înălțime” promovează și un stil de viață sănătos


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Importanța identificării candidatului ideal

Resursa umană este capitală în succesul unei afaceri, iar descoperirea talentelor de pe piață este un mecanism cu multe variabile. Desigur, fiecare companie își identifică o metodologie de recrutare, în care sectorul de activitate și poziționarea celui angajat în organigrama operațională dictează regulile jocului.

Scopul acestui material nu este însă de a discuta cele mai... [citește tot...]





Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale