04.08.2022 00:18

Sprijin din partea Bisericii pentru un așezământ de bătrâni

Sprijin din partea Bisericii pentru un așezământ de bătrâni
Galerie foto

La începutul Postului Adormirii Maicii Domnului, marți, 2 august 2022,  cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, în cadrul proiectului filantropic de sprijinire a instituțiilor  sociale din Eparhia noastră, parohiile: Costești Deal, Răscăieți, Mogoșani și Zăvoiu, din cadrul Protoieriei Găești, au oferit alimente și produse igienico-sanitare Centrului  de îngrijire pentru persoanele de vârsta a treia de la Pătroaia Deal, instituție în cadrul căreia sunt îngrijite 19 persoane.

La această acțiune social- filantropică, au participat, alături de preoții de la parohiile menționate și tineri din comitetele parohiale, care au dorit să contribuie la împărtășirea de speranță și de bucurie, dimpreună cu darurile oferite.

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei