30.03.2023 00:17

Problemele de asistență medicală de urgență, dezbătute în ședința pensionarilor

Problemele de asistență medicală de urgență, dezbătute în ședința pensionarilor
Galerie foto

*Consiliul Județean al Persoanelor Vârstnice s-a plâns că timpii de așteptare de la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) sunt prea mari și foarte mulți oameni au de suferit din cauza acestui lucru, inclusiv pensionarii

 

În Sala Mihai Viteazul (Sala Mică) a instituției Prefectului Dâmbovița, ieri, 29 martie a avut loc ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic privind problemele persoanelor vârstnice, desfășurată în comun cu ședința Consiliului Județean al Pensionarilor și Persoanelor Vârstnice. Subiectele abordate în cadrul întrunirii au fost despre principalele direcții de acțiune, atât ale Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, cât și a Direcției de Sănătate Publică în ceea ce privește asigurarea necesarului de personal pentru toate unitățile spitalicești din județul Dâmbovița și care ar fi măsurile pentru îmbunătățirea activității asistenței medicale de urgență.

Mai mulți membri ai Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice s-au plâns că timpii de așteptare de la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) sunt prea mari și foarte mulți oameni au de suferit din cauza acestui lucru, inclusiv pensionarii. Noul asistent șef al Unității de Primiri Urgențe, Florin Gheorghe, director de îngrijiri medicale, a fost prezent la această ședință și a explicat celor prezenți în sală că pacienții așteaptă în funcție de starea de sănătate în care sunt. Totodată, Florin Gheorghe a mai spus că la Spitalul Județean este o criză a personalului, iar momentan nu se poate acționa mai repede.

„Problema principală de la UPU sunt timpii de așteptare, foarte multă lume este nemulțumită de acest lucru. Noi avem o medie a timpilor de așteptare din ultima lună: 3 minute pentru codul roșu, 12 minute pentru codul galben, 33 de minute codul verde, codul albastru 51 de minute și codul alb 53 de minute. Codul roșu este cel în care viața pacientului este în pericol,  iar acesta nu trebuie să aștepte în UPU. La codul galben este un bolnav critic, care nu trebuie să depășească 15 minute. Codul verde este tot o urgență și nu trebuie să depășească 60 de minute de așteptare. Albastru este non-urgență și poate să stea până la 120 de minute, iar codul alb este non-urgență, unde nu trebuie să depășească 240 de minute. Facem greu față solicitărilor, deoarece nu avem personal suficient. Am încerca să aducem în UPU medici de familie, dar și medicul de familie care lucrează în UPU trebuie să aibă o competență de urgență. E foarte greu de găsit, pentru un medic care vrea să obțină competența de urgență, trebuie să aștepte trei luni, fără să primească salariu” , a transmis Florin Gheorghe, directorul de îngrijiri medicale din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște.

La ședința condusă de președintele Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice, Gheorghe Popa, au mai fost prezenți, prefectul județului, Claudia Gilia, subprefectul Corneliu Sălișteanu, reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Dâmbovița și ai Casei de Asigurări de Sănătate Dâmbovița.

 

 

Ștefan Khalil